Popas duhovnicesc la o parohie din Călărași

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 30 Decembrie 2024

Credincioșii Parohiei „Sfânta Muceniță Anastasia” din municipiul Călărași au participat duminică, 29 decembrie, 2024, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. În cadrul slujbei, ierarhul l‑a hirotonit întru diacon pe teologul Raphael Cătălin Geantă, pe seama parohiei ialomițene Misleanu, se arată pe sfesc.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a vorbit despre ascultare și protecția lui Dumnezeu în fața pericolelor vieții, precum și despre Dreptul Iosif, care este un exemplu de responsabilitate și devotament, familia fiind templul cel mai de preț, care trebuie ocrotită.

La momentul chinonicului, Grupul „Flores Campi” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași a susținut un recital de colinde. Toți membrii grupului au primit apoi câte o cruciuliță din partea ierarhului și daruri din partea parohiei, potrivit sursei citate.

De asemenea, toți cei care au participat la Sfânta Liturghie au primit câte o Pastorală și o felicitare de Crăciun din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu.