Popas la crucea Sfântului Visarion Sarai

Lipova, oraşul care respiră istorie, este punctul turistic ce an de an atrage turişti din toate colţurile lumii. Aflat pe malul stâng al Mureşului, acesta îngemănează trei unităţi geomorfologice: Munţii Zărandului, Podişul Lipovei şi Câmpia Panoniei, făcând ca împrejurimile să reprezinte o complexitate fizico-geografică cum puţine localităţi din ţară o au. Unul din punctele centrale de atracţie ale acestor meleaguri bănăţene este biserica mănăstirească şi fostă Catedrală episcopală ortodoxă din Lipova, despre a cărei existenţă se aminteşte de pe vremea lui Ludovic cel Mare (1342-1382), ctitorie atribuită de tradiţia locală cnejilor români de pe Mureş, cu ajutorul lui Basarab I "Întemeietorul" imediat după anul 1330. Aici există un muzeu în care pot fi văzute obiecte vechi de cult, carte veche, icoane pe lemn, potire, cruci, candele brâncoveneşti lucrate în argint. De asemenea, în biserică putem vedea un amvon suspendat, stema istorică a Ţării Româneşti, pomelnicul eroilor din cele două războaie mondiale, o pictură exterioară de Nedelcu Popovici - 1732 -, reprezentând pe "Avram, Isaac şi Iacob", "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Judecata de Apoi". Momentul istoric central care a marcat viaţa spirituală pe aceste meleaguri lipovene este reperat în secolul XVIII prin prezenţa aici a călugărului Visarion Sarai. Mişcarea românească de la 1744 din Transilvania şi din Banat, dezlănţuită de propovăduirea călugărului Visarion, apare în perspectiva istoriei ca parte a luptei de secole duse de popor pentru libertate naţională şi religioasă, pentru dreptate şi omenie. Cuvântul său simplu, spus cu suflet deschis, e scânteia care răscoleşte adânc conştiinţa maselor şi zădărniceşte în câteva săptămâni înfăptuirile unei jumătăţi de veac de asupriri. Protopopul Nicolae Stoica a consemnat spusele martorilor şi ale tatălui său, privind călătoria: "norod din Mehadia, Ruşava (Orşova) şi din sate a-l vedea şi a-i blagoslovi au alergat, pi la Timişoara păn la Lipova l-au petrecut ca pre un sfânt... prin Vinga la Pacraţi pustă, 3.000 de ţărani cu coasăle a cosi veniţi, tot ciopoară nainte alergând, coasăle lepădând, nainte îngenunchea, să închina, îi blagoslovea, mânile îi săruta şi iar fuga cu coasăle nainte alerga, păn la Lipova". Alegerea acestui centru românesc cu străvechi tradiţii ortodoxe, cu meseriaşi vestiţi şi cu o viaţă comercială intensă, a fost bine gândită. Spre el au gravitat până târziu părţile arădene, bănăţene şi bihorene, atunci supuse presiunilor pentru uniaţie. Pe o colină la marginea oraşului, Visarion ridică o cruce de lemn care se păstrează şi astăzi în una din absidele exterioare ale bisericii istorice din Lipova. Lângă cruce a apărut un izvor, rămas în amintirea localnicilor cu denumirea "Izvorul Sfântului". Aici, la cruce, Visarion în cuvinte scurte, dar pătrunzătoare a îndrumat creştinii spre a se feri de rătăcirile iezuiţilor care căutau să strice credinţă strămoşească. În prima jumătate a lunii martie 1744 Visarion a plecat din Lipova spre Dobra, jud. Hunedoara, dar pelerinii vor continua încă mult timp să-şi găsească lângă crucea înălţată de acesta liniştea şi încrederea în mai bine. Această cruce a rămas un simbol al vrerilor de dreptate şi de libertate, producând la vremea respectivă îngrijorarea conducerii administrative din Timişoara care a ordonat atunci oficiului districtual din Lipova să distrugă toate construcţiile ridicate în apropierea crucii pentru adăpostirea pelerinilor, spre a evita tumultul, dar să lase neatinsă crucea. De atunci şi până astăzi crucea Sfântului Visarion Sarai, adusă în curtea Bisericii din Lipova, dă mărturie peste veacuri că aici credinţa autentică primită prin "trimişii" lui Dumnezeu pe pământ este păstrată cu sfinţenie din generaţie în generaţie, având exemplu pilduitor pe Sfântul Visarion, cel care s-a jertfit pentru păstrarea credinţei strămoşeşti.