Popas pastoral și filantropic în satul unui mare duhovnic român
Preoţii din protopopiatele Făurei şi Însurăţei, județul Brăila, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos, au participat joi, 31 octombrie, la Conferinţa pastoral-misionară de toamnă în localitatea Târlele Filiu. Printre activitățile filantropice și culturale desfășurate, s-a numărat și vizitarea Casei memoriale a părintelui arhimandrit Dometie Manolache care a fost comemorat cu această ocazie.
În deschiderea întâlnirii preoțești, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Târlele Filiu, împreună cu preoţii din cele două protopopiate ale judeţului Brăila, în prezenţa autorităţilor locale, a elevilor şi credincioşilor.
În cadrul slujbei, au fost pomeniți cei 64 de tineri trecuţi la cele veşnice în tragedia de acum 4 ani din Bucureşti de la clubul Colectiv. La momentul cuvenit, mai mulți copii din sat prezenți la slujbă, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional al zonei, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre importanţa Sfintei Liturghii în viaţa credincioșilor, și a pomenit aspecte din viaţa părintelui arhimandrit Dometie Manolache, un mare duhovnic al neamului nostru, care şi-a petrecut perioada copilăriei în acest sat brăilean. De asemenea, a amintit că sora părintelui Dometie, Eugenia Manolache, mai târziu maica Eupraxia, a activat ca învăţătoare în satul Târlele Filiu.
În locaşul de cult al comunității brăilene s-au desfăşurat şi lucrările propriu-zise ale conferinţei semestriale, aşezate sub genericul „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.
În semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohii, Înaltpreasfinţia Sa a acordat mai multor preoţi din cele două protopopiate rangurile bisericeşti de sachelar şi iconom, precum şi distincţia eparhială „Vrednicia andreiană” pentru protoiereii de Făurei şi de Însurăţei.
După slujbă, în cabinetul medical al satului, cadre medicale voluntare au oferit gratuit consultaţii de specialitate persoanelor defavorizate, cu vârste înaintate, marginalizate social şi cu situaţii materiale precare. Serviciile medicale au constat în măsurarea tensiunii arteriale, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cronice. De asemenea, cu sprijinul unor sponsori, persoanele consultate şi descoperite cu diverse afecţiuni au primit medicamente gratuite, în baza prescripţiilor oferite de medicii prezenţi.
În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a vizitat Casa memorială a părintelui arhimandrit Dometie Manolache (1937-1975) din Târlele Filiu, despre acest duhovnic părintele Dumitru Stăniloae afirmând că este „un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate”. La casa memorială s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru părintele Dometie.
În muzeul fondat în anul 2001 de către fraţii părintelui Dometie Manolache, toţi cei prezenţi au avut posibilitatea de a admira colecţiile de fotografii familiale, diplomele de studii în xerocopii, cărţi cu privire la viaţa părintelui, veşminte preoţeşti, icoane şi obiecte artizanale.
În semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată în localitatea Târlele Filiu, precum şi pentru promovarea valorilor creştine, atât în familie, cât şi în cadrul comunității, doamna Elena Bădiceanu, verişoară primară a părintelui Dometie, în vârstă de 90 de ani, a primit din partea ierarhului o icoană.
Cu această ocazie, Arhiepiscopul Dunării de Jos împreună cu preoţii participanţi la conferinţă au vizitat Muzeul Ianca, reamenajat în ultima perioadă, care deţine o colecţie de etnografie ce cuprinde o casă ţărănească din anul 1951 din satul Oprişeneşti, judeţul Brăila, un război de ţesut, ceramică, ţesături şi unelte de lucru, precum şi o colecţie de istorie locală cu acte de proprietate, decoraţii, medalii, fotografii din perioada interbelică şi multe alte documente.
Muzeul are în componenţă mai multe încăperi în care sunt prezentate obiectele colecţionate cu multă pasiune de către profesorul Ion Bărbuceanu, fondatorul şi directorul acestei instituţii.
În sala mare a Muzeului din Ianca, Arhipăstorul Dunării de Jos, preoții din cele două protopopiate din județul Brăila, dar și numeroși credincioși au asistat la un program cultural-artistic prezentat de către un grup de elevi din localitate și au vizionat cele două filme documentare dedicate patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, realizate de TRINITAS TV.