Popasuri de rugăciune în comunități din Caraș-Severin

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 03 Octombrie 2022

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a târnosit duminică, 2 octombrie, biserica Parohiei Gherteniș din comuna Berzovia, județul Caraș-Severin. În ajun, ierarhul s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Călugăra.

După slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Gherteniș, edificată în anul 1824, și care a trecut printr-un amplu proces de restaurare, în special în interior, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în lăcașul de rugăciune, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La final, pentru implicarea în înfrumusețarea bisericii, ctitorul Ioan Pop a primit din partea ierarhului Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a doua pentru mireni, iar părintele paroh Ciprian Graure și ceilalți ctitori și binefăcători au primit diplome de recunoștință. „Ne-am bucurat de prezența multor credincioși, unii dintre ei primind diplome de recunoștință pentru că au fost recomandați de părintele paroh drept cei mai de seamă ctitori și binefăcători ai lăcașului de rugăciune.

De asemenea, ne-am bucurat de prezența autorităților locale și a multor fii ai satului care s-au întors astăzi pentru sfințirea bisericii, întrucât acest eveniment este foarte important atât pentru cei care locuiesc aici, cât și pentru cei care s-au născut aici, dar au plecat din sat”, a subliniat Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.

Din partea comunității, Preasfinția Sa a primit o icoană cu Acoperământul Maicii Domnului și o plachetă aniversară la 642 de ani de atestare documentară a localității Gherteniș.

Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Călugăra din județul Caraș-Severin, cu ocazia hramului acestui așezământ monahal, „Acoperământul Maicii Domnului”. La sărbătoare a participat și o delegație de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, înfrățită cu Mănăstirea Călugăra de mai mulți ani.

Credincioșii s-au putut închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, precum și la moaștele Sfinților Ierarhi Iosif cel Nou de la Partoș și Andrei Șaguna, aduse de la Catedrala Episcopală din Caransebeș.