Popasuri de rugăciune și binecuvântare în Bărăgan

Data: 26 Martie 2025

De sărbătoarea Bunei Vestiri, Mănăstirea Chiroiu, județul Ialo­mița, a fost vizitată de Prea­sfin­țitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica așezământului.

Un cor psaltic format din studenți teologi și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile liturgice.

În cuvântul de învățătură, Prea­sfinția Sa a vorbit credincioșilor despre semnificația sărbătorii Bunei Vestiri, când Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria că va naște pe Mântuitorul lumii. Ierarhul a împărtășit o parte din cinul monahal al mănăstirii și toți cre­dincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii și viețuitoarele Mănăstirii Chiroiu, pomenind numele acestora și aducând un omagiu celor care, prin munca și dedicarea lor, au contribuit la viața duhovnicească a mănăstirii. Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit pentru lucrarea socială și misionară a Bisericii Ortodoxe ­Române suma de 2.500 de lei.

Luni, 24 martie, la Paraclisul episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Slobozia, a avut loc sfin­țirea unei racle cu cinstite moaște destinate Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Oltenița, județul Călărași. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Vin­cențiu. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța vene­rației sfinților și a moaștelor lor, care sunt semne ale prezenței divine și mijlocitori de binecuvântări pentru credincioși.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a acordat rangul de iconom stavrofor părintelui Cristian Necula de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Oltenița, pentru grija deosebită avută față de frumusețea bisericii, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.