Popasuri duhovnicești în comunități din diaspora românească
În Duminica a 2-a din Postul Mare, ierarhii ortodocși români din afara granițelor țării au efectuat vizite pastorale în comunități românești, unde au rostit cuvinte de învățătură, au oferit distincții și au botezat copii. Totodată, în această perioadă, preoți și voluntari din parohii românești din Italia au desfășurat ample activități social-filantropice, precum și întâlniri de lucru online cu rolul de a construi modele de catehizare, socializare și interacțiune cu tinerii.
În zilele de 22 și 29 martie 2021, protopopiatele Triveneto 1, 2, 3 și 4 din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au desfășurat online două seminare de formare la care au participat preoții și preotesele care își desfășoară activitatea în parohiile din cuprinsul acestor protopopiate. Tema primului seminar a fost „Preotul și tânărul”, iar a celui de-al doilea, „Rolul echipei în lucrul cu tinerii”, se arată pe episcopia-italiei.it.
Întâlnirile au fost inițiate de departamentele de cateheză și tineret ale Episcopiei Italiei, în colaborare cu Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, invitați în cele două zile de lucru fiind părintele Ioan Puiu și părintele Mihail Siminciuc, referenți ai acestui sector. La finalul celor două seminare de formare, s-a stabilit o întâlnire de lucru pentru elaborarea unui proiect comun al celor patru protopopiate, prin care se urmărește construirea unui model de lucru cu tinerii din Italia.
Totodată, în Episcopia Italiei s-a acordat o atenție deosebită și activităților social-filantropice. În această perioadă, Asociația „San Lorenzo dei romeni” a Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”-Torino 2 a încheiat un contract de colaborare cu Asociația „Progetto Leonardo”, prin care este oferită o masă caldă oamenilor sărmani care locuiesc pe stradă. Hrana este distribuită o dată pe lună, urmând ca programul să se desfășoare o dată pe săptămână.
În ziua de vineri, 26 martie 2021, voluntarii au pregătit 120 de pachete cu mâncare caldă și alte produse alimentare pe care le-au oferit persoanelor nevoiașe, se arată pe episcopia-italiei.it.
Spania
În Duminica a 2-a din Postul Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca” din Gran Canaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, evidențiind strânsa legătură dintre suflet și trup: „Boala de care suferea paraliticul s-a abătut asupra lui din cauza păcatelor. Mântuitorul a vindecat întâi cauza care a produs boala și, odată ce s-a vindecat sufletul, s-a vindecat și trupul. Vindecarea inimii se face doar la Sfânta Liturghie. Participând activ la Sfânta Liturghie, primim iertare de la Dumnezeu”.
La final, în semn de recunoștință pentru implicarea în desfășurarea Congresului Nepsis, care a avut loc în Gran Canaria în anul 2019, precum și pentru sprijinirea lucrărilor de la Catedrala Episcopală din Madrid, Preasfințitul Părinte Timotei a oferit familiei George și Lăcrimioara Dobianschi Ordinul „Sfântul Apostol Iacob cel Mare”.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Madrid.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat motivațiile și argumentele creștinului de a veni la biserică: „Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea fierbinte, pocăința, iertarea păcatelor, mulțumirea și unirea cu Dumnezeu”, se arată pe site-ul eparhiei.
În ajun, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a fost prezent la Catedrala ortodoxă greacă „Sfântul Andrei” din Madrid, unde a avut loc întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Visarion, Mitropolitul Spaniei și Portugaliei și Exarh al Mării Mediterane, din cadrul Patriarhiei Ecumenice.
Ungaria
În Duminica a 2-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Episcopală din Giula, unde a săvârșit Sfânta Litughie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evocat viața și personalitatea Sfântului Grigorie Palama, monah atonit învățat și experimentat în studiul teologiei, în rugăciune și în nevoințele monahale. Preasfinția Sa le-a explicat celor prezenți că Sfântul Grigorie Palama a fost mare apărător al învățăturilor isihaste, ce susțineau, între altele, posibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu prin lumina harului Duhului Sfânt și prin energiile dumnezeiești necreate, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Suedia
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit duminică, 28 martie 2021, Sfânta Liturghie în paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, cu ocazia cinstirii icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”, ce se află în acest lăcaș de cult și care se pomenește în fiecare an în data de 28 martie, informează TRINITAS TV.
„Câtă alinare și cât ajutor am primit și primim întotdeauna când îngenunchem înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De câțiva ani, am așezat această icoană a Maicii Domnului în Paraclisul Episcopal și putem mărturisi cu toții binefacerile împărtășite de Cea mai înaltă decât cerurile”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie.
De asemenea, ierarhul a botezat doi copii a două familii de credincioși din comunitate. La final, toți cei prezenți la slujbă au primit iconițe și daruri.