Popasuri duhovnicești în Duminica a 4-a a Postului Mare
Ierarhi din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit în Duminica a 4-a din Postul Mare Sfânta Liturghie la catedralele chiriarhale, biserici de mănăstiri și parohii și au binecuvântat credincioșii prezenți, îndemnându-i să petreacă timpul rămas până la Sfintele Paști în post și rugăciune.
În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța. Ierarhul a vorbit credincioșilor despre treptele desăvârșirii creștine. „Aceste trepte le-a descris Sfântul Ioan Scărarul în cartea sa despre suișul duhovnicesc, treptele virtuților, prin care putem să ne înălțăm la cer, începând de la prima treaptă, care este smerenia, până la vederea lui Dumnezeu”, a spus ierarhul, după cum informează TRINITAS TV.
IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica Mănăstirii Trivale din Pitești. Înaltpreasfinția Sa a reliefat în cuvântul de învățătură semnificațiile teologice ale vindecării copilului lunatic, precum și însemnătatea învățăturii Sfântului Ioan Scărarul pentru sporirea vieții duhovnicești.
IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a slujit duminică la Parohia Plevna, Protopopiatul Râmnicul Sărat, județul Buzău.
Aniversare la Galați
Numeroși credincioși din municipiul Galați au participat duminică la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. În cadrul slujbei, au fost rostite ectenii și rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu, cu prilejul împlinirii a 63 de ani de către IPS Părinte Arhiepiscop Casian. În cadrul slujbei, teologul Cristian Lascu a fost hirotonit diacon, iar diaconul Petru Herescu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Berești-Târg, Protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat că postul nu este doar o reușită a înfrânării de la niște bucate, ci este curățirea, luminarea și însănătoșirea noastră. „Mântuitorul ne amintește că este solidar cu noi până în cele mai mici amănunte ale noastre, că nu este doar între noi, ci este în noi. Hristos este Cel care ne arată compasiunea Sa în diferitele situații grele, pe care nu le putem rezolva de unii singuri. El ne știe și ne poate vedea în interior și este singurul care ne poate curăți de mizeriile noastre nevăzute, dar simțite, complicate și dureroase”, a spus ierarhul.
PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cadrul Centrului eparhial din Slobozia. Ierarhul a vorbit credincioșilor despre puterea postului și a rugăciunii, evidențiate în Evanghelia Duminicii Sfântului Ioan Scărarul, necesare pentru urcușul duhovnicesc spre luminatul praznic al Învierii din morți a Domnului nostru Iisus Hristos, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
Procesiune la Mănăstirea Crângu, Teleorman
Ca în fiecare an, în apropierea praznicului Bunei Vestiri, la Mănăstirea Crângu din localitatea Crângu, județul Teleorman, a avut loc duminică, 18 martie, procesiunea cu icoana Maicii Domnului „Axionița” de la biserica mănăstirii până la biserica Parohiei Crângu. După închinarea credincioșilor, icoana a fost reașezată spre cinstire în biserica mănăstirii. Programul liturgic a continuat cu Sfânta Liturghie, săvârșită de PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre însemnătatea rugăciunii și postului în lupta cu demonii pentru mântuire.
Slujiri la Giurgiu și la Parohia Dăeni din Tulcea
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Giurgiu. După citirea pericopei evanghelice despre vindecarea fiului lunatic, ierarhul a evidențiat rolul credinței, postului și rugăciunii pentru viața duhovnicească. „Credința nu este un sentiment care apare și dispare, în funcție de reușita sau nereușita omului în viață. De pildă, atunci când nu i s-a îndeplinit o rugăciune, poate considera că nu mai are nevoie de credință, ceea ce coincide cu lepădarea de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel definește credința ca fiind «încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute» (Evrei 11, 1)”, a spus ierarhul. Cu prilejul acestei slujiri arhierești, credincioșii prezenți s-au închinat la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Schitul Letca Nouă.
În Duminica a 4-a din Postul Mare, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Dăeni, Protoieria Babadag, județul Tulcea. Preasfinția Sa a vorbit despre post şi rugăciune în viața creştinilor.
Liturghii arhierești în Capitală
Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Antim. „Străduințele cunoașterii și ale devenirii în Dumnezeu nu se încheie, întrucât chemarea este una permanentă. De aceea, avem an de an posturile în care ne pregătim sufletește, ne mărturisim și ne împărtășim cu Sfintele Taine. […] Este nevoie să înnoim credința noastră, rugăciunea și comuniunea cu Dumnezeu, postul și strădaniile noastre. Nimeni nu poate ajunge dintr-odată la măsura dumnezeiască”, a spus ierarhul, după cum informează basilica.ro.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre rolul rugăciunii și al postului pentru despătimirea duhovnicească. „Duhul diferitelor păcate şi neputințe sunt demoni care încearcă şi deseori reuşesc să-şi facă loc în inima noastră. Aceste duhuri ale întunericului pot fi izbăvite cu multă rugăciune şi cu post, dar nu este rugăciunea aceea grăbită pe care dorim să o facem pe fugă dimineața şi seara, dacă nu suntem foarte obosiți. […] Rugăciunea adevărată este cea făcută cu toată inima”, a spus Preasfinția Sa.