Popasuri duhovnicești în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit duminică, 23 februarie, Sfânta Liturghie în catedrale eparhiale și au efectuat vizite pastorale la mănăstiri şi în parohii. Totodată, au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit înțelesurile duhovnicești desprinse din pasajul evanghelic rânduit (Matei 25, 31-46) și i-au binecuvântat pe credincioșii care au participat la sfintele slujbe îndemnându-i la o pregătire corespunzătoare pentru începutul Postului Mare.
În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
„Este foarte important să ştim că faptele pentru care vom răspunde sunt ale noastre, nu ale altora. Singurul judecător va fi Judecătorul cel Drept, din ceruri. Nu osândirea și judecarea aproapelui ne vor ajuta în ziua aceea, ci iubirea pe care am arătat-o faţă de aproapele. Vom fi judecaţi după cât ne-am implicat sau nu în viaţa altora”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe monahul Bartolomeu din obștea Mănăstirii Radu Vodă. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte și părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul așezămintelor românești de la Locurile Sfinte; și părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor și starețul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală.
Municipiul Constanţa
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Constanţa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La momentul rânduit, Arhiepiscopul Tomisului a hirotonit întru preot pe diaconul Iulian Dănescu, pe seama Bisericii „Înălţarea Domnului” din localitatea Mircea Vodă, Protopopiatul Medgidia, judeţul Constanţa, se arată pe site-ul arhiepiscopiatomisului.ro.
„Să păstrăm mereu în memorie icoana Judecăţii de Apoi. Să lăsăm deoparte cele deşarte şi trecătoare, să ne lipim de cele netrecătoare, care sunt pururea vii şi curate. Trebuie să ne îngrijim sufletul şi trupul pentru viaţa cea veşnică”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Mănăstirea Văleni, județul Argeş
Monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni s-au bucurat de vizita Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesului.ro.
„Dumnezeu nu ne va judeca după vrednicii extraordinare, adică după fapte ieşite din comun, ci ne va întreba lucruri foarte simple. Împărăția cerurilor este o mare bucurie, pe care Dumnezeu nu o dă cu mare scumpătate. Nu o vinde, ci ne-o oferă în dar, iar noi ne putem bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu în Împărăţia Lui, săvârşind câteva fapte foarte neînsemnate pentru că Dumnezeu măsoară valoarea bucuriei şi nu volumul dăruirii”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Municipiul Adjud, judeţul Vrancea
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Dumitru” din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Dragoş Olteanu, consilier eparhial.
Municipiul Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit duminică Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis preotul Rareş Bucur, consilier eparhial.
Parohia Lehliu Gară, județul Călăraşi
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Adrian Liviu Marina, pe seama capelei Spitalului „Anghel Saligny” din Fetești, județul Ialomița.
La final, ierarhul le-a dăruit tinerilor din biserică cruciuliţe, felicitându-i pentru prezenţa în număr mare la sfânta slujbă.
Parohia Popeşti Manuc, județul Giurgiu
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioși la săvârşirea faptelor de milostenie.
Cu acest prilej, în biserică au fost aşezate spre închinare icoana Maicii Domnului de la Așezământul monahal „Grădina Maicii Domnului” - Letca Nouă și racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul de la Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Varlaam, județul Giurgiu.