Popasuri duhovnicești în Duminica Sfântului Ioan Scărarul
În Duminica a 4-a din Sfântul şi Marele Post, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au subliniat importanţa postului şi a rugăciunii în viaţa fiecărui creştin, după cum ne învaţă Mântuitorul în pasajul evanghelic rânduit (Marcu 9, 17-32), îndemnându-i pe credincioși la sporirea credinţei şi a rugăciunii în vremuri de încercare.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei. Slujba a fost transmisă live la Radio TRINITAS, la TRINITAS TV, precum și în mediul online.
Preasfinția Sa a evocat virtuțile și lucrarea Sfântului Cuvios Ioan Scărarul: „Sfântul Ioan Scărarul, un mare dascăl al pocăinței, al rugăciunii, al ostenelilor duhovnicești, a trăit în ultima parte a secolului al 6-lea și în prima jumătate a secolului al 7-lea. S-a născut în Siria, în anul 579 și a murit la Mănăstirea Sinai în ziua de 30 martie a anului 649. Poartă numele de «Scărarul» pentru că, la rugăciunea unui alt mare părinte duhovnicesc din vremea sa, a scris un tratat duhovnicesc intitulat «Scara dumnezeiescului urcuș». Această lucrare vorbește în cele 30 de capitole, care sunt prezentate de autor ca fiind 30 de trepte, despre virtuțile pe care omul trebuie să le cultive în tot timpul vieții sale, dar mai ales în timpul Sfântului și Marelui Post”.
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la paraclisul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat importanţa şi puterea rugăciunii adevărate, împletită cu o credinţă statornică: „Mântuitorul le-a spus ucenicilor că neamul acesta de demoni nu iese dintr-un om decât cu rugăciune şi cu post. Rugăciunea și postul despre care vorbește Mântuitorul trebuie să fie o constantă a vieții noastre. Evanghelia de astăzi ne îndeamnă pe toţi la o puternică credință, care să ne însuflețească și care să ne aducă la Dumnezeu. O astfel de credință ne poate face fii și moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu”.
Municipiul Constanţa
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, a transmis TRINITAS TV. „Evanghelia de astăzi ne pune în faţa ochilor un tată al cărui copil era chinuit de un demon. Acesta a venit la Iisus, şi El, văzând că are atâta durere, i-a spus că numai credinţa îl poate ajuta pe fiul său. Şi l-a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui său, să îi poarte de grijă mai departe. Şi noi suntem nişte copii rătăciţi şi se cuvine să ne întoarcem la Dumnezeu prin rugăciune şi post”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Mănăstirea Corbeni, judeţul Argeş
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul și Dreptul Iov” al Mănăstirii Corbeni din judeţul Argeş, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai aşezământului monahal.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că trebuie să avem legătură strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune, să recunoaștem starea de păcătoșenie şi să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu semenii noștri, se arată pe site-ul eparhiaargesului.ro.
Municipiul Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ne-a transmis părintele Dragoş Olteanu, consilier eparhial.
„Se cuvine să sporim în rugăciunea pentru noi și pentru cei din spitale, bolnavi şi cei care îi îngrijesc, căci altă nădejde de scăpare nu avem decât în ajutorul și puterea tămăduitoare a Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus ierarhul.
Municipiul Galaţi
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a explicat înţelesurile duhovniceşti ale pasajului evanghelic rânduit, arătând faptul că rugăciunea şi credinţa sunt medicamentele duhovniceşti care vindecă îndoiala şi neputinţa sufletului şi care ajută şi la vindecarea trupurilor. „Evanghelia de astăzi ne oferă taina medicamentului care poate exista în noi înșine, mai ales în starea de suferință și boală. Domnul ne spune astăzi că, dacă putem crede, toate sunt cu putință, iar prin credință putem învinge obstacolele bolilor și neputințelor noastre”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Municipiul Slobozia
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina” - Paraclis episcopal din Slobozia. Ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Constantin Gabriel Ciungu pe seama Parohiei Malu II, din Protopopiatul Urziceni, se arată pe site-ul sf-esc.ro.
„Avem nevoie de credinţă cât un bob de muştar, sămânţă care abia se vede pe buricul degetului, dar care, semănată, dă naştere unui pom înalt. Având acest fel de credinţă, Dumnezeu ne dă putere să mutăm munţii din loc, dacă ne este de folos. Ne dă putere să împlinim tot ceea ce este de folos sufletelor şi trupurilor noastre”, a spus ierarhul.
Municipiul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din municipiul Tulcea. În cuvântul de învățătură, Preasfinţia Sa a arătat importanța postului și a rugăciunii în viața credincioșilor pentru depășirea necazurilor și a încercărilor vieții, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.