Popasuri duhovnicești în eparhii din Muntenia
În Duminica a 22-a după Rusalii, 1 noiembrie 2020, ierarhii din eparhii din Muntenia au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale, așezăminte monahale, precum și în comunități parohiale. În cadrul acestor popasuri duhovnicești, au hirotonit preoți și diaconi, au rostit cuvinte de învățătură despre semnificația pasajului evanghelic rânduit (Luca 16, 19-31) și i-au binecuvântat pe cei prezenți.
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Patriarhiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale.
„Dumnezeu i-a dăruit omului pământul și toate câte sunt pe el să le stăpânească, să se bucure de ele. I-a făcut aceste daruri nu ca el să devină o ființă unilaterală, cu privirea către el însuși, ci să fie o ființă cu privire în jurul său, să fie bun la suflet, milostiv, asemănându-se prin aceasta Celui ce este milostiv, adică lui Dumnezeu, Celui ce este singur Bun. Să ne asemănăm lui Dumnezeu, pentru că purtăm în noi chipul Lui și suntem datori prin eforturile noastre personale, în urma unei înțelegeri și a unei urmări libere a valorilor spirituale, să ne asemănăm Lui”, a spus Preasfinția Sa.
Mănăstirea „Sfânta Treime“ -Vedea, județul Argeș
Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea argeșeană Vedea și-a sărbătorit duminică, 1 noiembrie 2020, cel de-al doilea hram închinat Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian. Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În cuvântul rostit, ierarhul a îndemnat la responsabilitate și solidaritate creștină, amintind că toate epidemiile și bolile din istoria omenirii au fost depășite cu ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune, pocăință, precum și prin respectarea strictă a regulilor sanitare.
Mănăstirea „Sfânta Treime” reprezintă rezultatul implicării părintelui Iacob Marian Florin, fost director al Spitalului de Psihiatrie „Sfânta Maria” din Vedea, care în anul 1999 a dorit să se construiască aici o biserică pentru nevoile spirituale ale pacienților.
În incinta mănăstirii există și un muzeu, care deține obiecte biseri-cești foarte vechi, precum și obiecte din tezaurul popular al județului Argeș.
Catedrala Arhiepiscopală din Galați
Credincioșii gălățeni s-au rugat în Duminica a 22-a după Rusalii împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din oraș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Marius Cătălin Dogărescu, iar pe diaconul Cristian Ciprian Bocioagă l-a hirotonit întru preot pe seama capelei cu hramul „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din cadrul Centrului de detenție pentru minori din localitatea Tichilești, județul Brăila, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit în această duminică (Luca 16, 19-31), iar în continuare, a prezentat aspecte din viața și activitatea vrednicului de pomenire Episcop Cosma Petrovici. „Preasfințitul Cosma Petrovici, fost Episcop al Dunării de Jos, a fost un ierarh demn, care a suferit în timpul regimului comunist prin îndepărtarea din scaunul eparhial în anul 1947. Înainte de a fi episcop, a crescut opt copii, și a fost unul dintre primii preoți din Moldova, din Botoșani, care au organizat la Pomârla un mare orfelinat în timpul Primului Război Mondial. La Galați, de numele său e legat pentru totdeauna actul filantropic prin clădirea impunătoare a orfelinatului eparhial, prin cea a Seminarului Teologic «Sfântul Apostol Andrei» și, în general, prin îndrumarea clerului de a gospodări bine bunurile materiale pentru a putea întreține cu ele creștinii în timpuri grele ca și în
zilele noastre”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La final, ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru Episcopul Cosma Petrovici, care a păstorit Episcopia Dunării de Jos între anii 1924 şi 1947.
Catedrala Episcopală din Slobozia
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe sf-esc.ro.
„Pentru tot ceea ce săvârșim acum și aici în această viață vom primi răsplata în viața după viață. În tradiția veche a poporului român, mai ales a locuitorilor de la sate, care păstrează cea mai frumoasă tradiție creștină, auzim de multe ori spunându-se când cineva părăsește această viață: «Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!», iar mulțimea răspunde: «După faptele lui!» Dacă a avut fapte bune, cu adevărat se va odihni întru fericirea veșnică, iar dacă faptele lui nu au fost bune, desigur, șeolul și flăcările lui sunt o pedeapsă așteptată”, a spus Preasfinția Sa.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Liviu Valentin Stan, pe seama Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Răzvani, Protopopiatul Lehliu, județul Călărași, iar pe diaconul Daniel Adrian Alexe l-a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Ulești, Protopopiatul Urziceni, județul Ialomița.
Mănăstirea Pantocrator, județul Teleorman
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a săvârșit duminică, 1 noiembrie 2020, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează TRINITAS TV.
În cuvântul rostit, ierarhul le-a explicat celor prezenți înțelesul duhovnicesc al Pildei bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31).
Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul”, județul Giurgiu
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat duminică în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” din comuna Slobozia, județul Giurgiu, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a hirotonit un diacon, informează TRINITAS TV.
Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în care i-a îndemnat pe cei prezenți la milostenie.