Popasuri duhovnicești în Episcopia Caransebeșului
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit luni, 25 aprilie 2022, Sfânta Liturghie la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, care și-a cinstit ocrotitorul spiritual. De asemenea, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că acest edificiu are o istorie bogată, cu realizări și evenimente importante atât pentru Caransebeș, cât și pentru trecutul întregii regiuni a Banatului. „Ne-am bucurat astăzi să fim alături de preoții și credincioșii acestui sfânt lăcaș și ne-am adus aminte cu emoție sfântă că, în 26 februarie 2006, am fost înscăunat aici de Mitropolitul Banatului de pioasă amintire Nicolae Corneanu. Ziua de astăzi a fost încărcată emoțional pentru noi toți, dar a fost și o zi plină de semnificații, pentru că suntem în a doua zi de Paști, dar și într-o zi în care îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În acest an, Sfântul Gheorghe a căzut în Sâmbăta Mare și de aceea slujba și pomenirea lui s-au făcut astăzi, după rânduiala Bisericii noastre. Îi mulțumim Domnului pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră și îi mulțumim Sfântului Gheorghe pentru că ne este pildă și model până la sfârșitul veacurilor, de dragoste și credință statornică în Iisus Hristos, Cel răstignit, mort și înviat”, a spus Preasfinția Sa.
A doua zi, 26 aprilie 2022, ierarhul s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Govândari al municipiului Reșița.