Popasuri duhovnicești la umbra praznicului Înălţării Sfintei Cruci
În zilele premergătoare praznicului Înălţării Sfintei Cruci, ierarhi din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au săvârşit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale şi în mijlocul comunităţilor monahale şi parohiale pe care le-au vizitat, rostind cuvinte de învăţătură despre însemnătatea semnului Fiului Omului pentru mântuirea noastră.
Obştea Mănăstirii Ghighiu, din apropierea municipiului Ploieşti, l-a avut în mijlocul ei, duminică, 13 septembrie, pe Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a transmis TRINITAS TV.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a explicat credincioşilor prezenţi ce înseamnă expresia „purtarea Crucii”: „Viaţa noastră este o cruce. Fiecare are greutăţile lui, fie de sănătate, fie de familie, fie pentru câştigarea existenţei. Toate acestea sunt o provocare neîncetată, sunt o cruce pentru om. Avem însă o speranţă, anume Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, Care aşteaptă să ne întoarcem către El, pentru a ne dărui harul izbăvitor, ca toţi să ne vindecăm prin jertfa Lui”.
Municipiul Târgoviște
Oraşul Mangalia, judeţul Constanţa
În cuvântul de învăţătură, chiriarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre însemnătatea sfinţirii locaşului de cult: „Acum biserica s-a împlinit prin slujba de sfinţire. După târnosire, biserica încetează să mai fie doar un locaş pământesc, ci unul ceresc şi pământesc. Mulţimea îngerilor şi a sfinţilor coboară în biserică la sfintele slujbe. Biserica este locul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu, dar şi cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii”.
Parohia Valea Mare - Podgoria, judeţul Argeş
Însemnarea cu Sfânta Cruce este un ajutor permanent şi un medicament eficient împotriva oricăror neputinţe şi necazuri”.
Mănăstirea Podul Bulgarului, judeţul Buzău
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre legătura dintre iubirea lui Dumnezeu şi jertfa Fiului Său: „Biserica ne introduce în atmosfera iubirii jertfelnice a Fiului lui Dumnezeu față de neamul omenesc prin Evanghelia de astăzi, în care Mântuitorul arată și motivul pentru care a primit, de bunăvoie, moartea pe Cruce: «Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică» (Ioan 3, 16). Așadar, din iubire infinită față de lumea creată, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din pântecele Sfintei Fecioare Maria, a pătimit pentru păcatele lumii, apoi S-a lăsat de bunăvoie «înălțat» pe Cruce, făcând din aceasta o nouă «scară» către cer”.
Municipiul Galaţi
„Domnul Hristos Se jertfeşte din iubirea nesfârşită a Tatălui pentru noi, fiii decăzuţi prin păcat şi îndepărtaţi prin pierderea izvorului iubirii. Dar mormântul Domnului a devenit izvorul vieţii veşnice şi al învierii noastre”, a spus ierarhul în cuvântul de învățătură.
Mănăstirea Coslogeni, judeţul Călăraşi
Schitul Topolog, judeţul Tulcea
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a târnosit duminică, 13 septembrie, biserica cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a Schitului Topolog din judeţul Tulcea şi a săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul obştii monahale, se arată pe site-ul episcopiatulcii.ro.
Slujba de târnosire încununează lucrările de construcție a bisericii întreprinse în perioada 2014-2020, prin jertfa, dărnicia și osârdia credincioșilor, sprijiniți de autoritățile locale și centrale.
În semn de apreciere pentru munca depusă la ctitorirea bisericii, preotul Vasile Vîlcu a primit distincția „Crucea Sfântului Iachint” pentru clerici. Acte de apreciere au fost oferite ctitorilor mai importanți.
Schitul de maici „Înălțarea Sfintei Cruci” este situat la 49 km sud-vest de Tulcea, pe DN 22, la 3,5 km de comuna Topolog.