Porcarul cel înțelept

Ștefan cel Mare a iubit Biserica mai mult decât orice pe lume. Iar această iubire nu e dovedită doar de ctitoriile sale din Moldova mileniului trecut, ci și de grija față de clericii din timpul său. Întâmplările mai puțin știute din viața voievodului, la care au fost prezente și fețe bisericești, merită să fie aduse la cunoștința publicului. Iată una dintre ele. După moartea Episcopului de Rădăuți, Domnul Ștefan căuta un vrednic urmaș al acestuia. Nu era mulțumit de propunerile venite nici din partea oamenilor Bisericii, nici din cea a boierilor.

Auzise de un preot rămas văduv, care avea faima de înțelept și mare predicator și l-a cercetat pe acesta spunându-i că va reveni peste puțin timp și-i va pune trei întrebări pentru a se lămuri dacă merită cu adevărat laudele care i se aduceau. Dacă Ștefan ar fi fost mulțumit de răspunsuri, preotul ar fi urcat în scaunul arhieresc, iar dacă nu, pedeapsa ar fi fost pe măsură, ca unul căruia faima îi este mai mare decât faptele și mintea.

Preotul în cauză, auzind cuvintele lui Vodă, s-a pierdut cu firea și umbla trist prin sat, temându-se că domnul Moldovei nu va fi mulțumit de el. Așa că s-a întâlnit cu porcarul satului, care l-a întrebat de ce este atât de supărat, cum nu-l mai văzuse niciodată. Bietul slujitor i-a spus necazul său, iar acela s-a oferit să se prezinte în locul clericului, argumentând că, dacă va fi pedepsit preotul, mulți vor suferi din pricina asta, pe când, după un om simplu, nu va plânge nimeni. La început, preotul nu a fost de acord cu propunerea, dar până la urmă, trecând timpul și apropiindu-se vremea revenirii lui Ștefan, a acceptat oferta lui Gheorghe Porcarul.

În ziua prezentării înaintea voievodului, îngrijitorul s-a îmbrăcat în reverendă. Ștefan s-a mirat puțin, spunând că preotul cu care vorbise prima dată era parcă mai împlinit la trup, dar porcarul a replicat că a slăbit de emoție ­pregătindu-se pentru această ­întâlnire. Fără să mai bănuiască ­altceva, Ștefan cel Mare l-a ­întrebat:

- Părinte, cât timp mi-ar trebui ca să supun sub picioarele lui Hristos pe vrăjmașii Lui, pe turcii și tătarii păgâni?

- Măria Ta, a răspuns cel aflat înaintea lui Vodă, ești numit de toți sfetnicii tăi Soarele Moldovei. Cred că o zi și o noapte, adică ­­cât se învârte o dată pământul ­înaintea soarelui, soarele îți va fi de ajuns pentru a-i birui pe necredincioși.

Cam încurcat de istețimea și dezinvoltura cu care răspunsese cel din fața sa, domnul a continuat:

- Cât prețuiesc eu?

- Dacă Cel-fără-de-preț, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prețuit cu 30 de arginți, urmează ca Voievodul să nu fie mai scump decât 29 de arginți.

Din ce în ce mai surprins, Ștefan a pus și a treia întrebare:

- Ce îmi lipsește ca să fiu desăvârșit?

Atunci omul aflat înaintea lui Vodă a pus capul în piept și a zis smerit:

- Încă nu cunoașteți la oameni, mărite domn, nu știți nici măcar cu cine stați de vorbă. Eu nu sunt vestitul preot din Țara de jos a pârcălabului din Tecuci, ci sunt Gheorghe, un biet porcar din zona Galațiului.

Atunci Vodă i-a zis cu glas puternic:

- Te înșeli, omule. Eu nu stau de vorbă cu porcarul din Tecuci, ci cu episcopul Gheorghe de Rădăuți, unde sunt mormintele strămoșilor mei.

Și în duminica următoare întrevederii dintre cei doi, Vodă Ștefan și Gheorghe, porcarul din Tecuci, ultimul a fost hirotonit de Mitropolitul Teoctist al Moldovei, devenind arhiereu, semnătura sa apărând în documentele vremii. Mormântul acestui episcop, ­Gheorghe de Rădăuți, se află în biserica fostei Episcopii a Rădău­ților, cum intri în locaș, primul mormânt pe stânga. Iată cum știa Domnul Ștefan cel Mare și Sfânt să-și aleagă oamenii de încredere.