Porțile sălăjene, revalorizate printr-un proiect cultural

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 20 Septembrie 2022

Printr-un proiect cultural susţinut financiar de Ordinul Arhitecţilor din România, Asociaţia ARHAIC din Sălaj, alături de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă - Zalău, Muzeul Judeţean Satu Mare și Asociaţia Tarnat - Kalotaszeg Durabil, readuce în atenția publicului valoarea, importanţa şi frumuseţea porţilor şi gardurilor vechi din lemn sau piatră. „Prin intermediul proiectului «Porţi şi împrejmuiri tradiţionale şi istorice din Sălaj», am străbătut satele sălăjene pentru a documenta o categorie aparte de patrimoniu construit: porţile vechi. Nu ne-am limitat la sate, ci am străbătut şi oraşele, în contextul în care, în zona urbană, evoluţia spaţiului construit este una mai dinamică, iar presiunea înnoirii porţilor este chiar mai mare decât în zona rurală”, se arată într-un comunicat de presă al iniţiatorilor proiectului, citat de Agerpres. Prin intermediul acestui proiect va fi și restaurată sau reparată complet una dintre porţile tradiţionale din judeţul Sălaj, vor fi realizate trei materiale video despre perspectiva actuală asupra problematicii porţilor tradiţionale, simboluri/obiceiuri/percepţia asupra porţii în lumea satului și modele 3D prin fotogrammetrie, pentru 10 porţi tradiţionale. De asemenea, va fi organizată şi o expoziţie cu fotografii relevante.