„Portretul colecţionarului”, expoziţie aniversară
O expoziţie dedicată împlinirii a 40 de ani de la deschiderea Muzeului Colecţiilor de Artă, care aduce în centrul atenţiei personalităţi ce şi-au încununat cariera de colecţionari prin donaţiile făcute statului român, va fi vernisată vineri la sediul instituţiei muzeale. Expoziţia intitulată „Portretul colecţionarului” va fi deschisă până pe 31 ianuarie 2019 şi pune accent pe cele 16 donaţii făcute muzeului din 1990 până în prezent, în spatele unora dintre acestea aflându-se „poveşti de viaţă emoţionante”.