Portul Liverpool ar putea fi scos din lista Patrimoniului Mondial

Data: 28 Iunie 2021

Veneţia şi Budapesta ar putea fi plasate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO aflat în pericol, în timp ce portul comercial din Liverpool (Liverpool Maritime Mercantile City) și-ar putea pierde locul în listă, din cauza dezvoltării sale prea rapide, avertizează UNESCO.

Aceste recomandări ale organelor consultative ale UNESCO au fost făcute publice de Comitetul Patrimoniului Mondial, care va lua deciziile la reuniunea de la Fuzhou, China, în perioada 16-31 iulie, informează AFP, citată de Agerpres.

La Veneţia, impactul turismului de masă este unul din motivele care au determinat UNESCO să solicite plasarea Oraşului Dogilor pe lista obiectivelor aflate în pericol.

La Budapesta, malurile Dunării şi cartierul castelului Buda sunt în mod special vizate, fiind criticate demolările „inoportune” şi reconstrucţiile la scară largă, în special de clădiri înalte care denaturează aceste locuri istorice.

În ceea ce priveşte portul comercial din Liverpool, decizia UNESCO ar putea fi şi mai dură, deoarece implică eliminarea completă a sitului de pe lista Patrimoniului Mondial. Marele proiect de dezvoltare a docurilor din oraşul Beatles-ilor, numit „Liverpool Waters”, ar avea un impact profund negativ, în special pentru clădirile istorice, consideră UNESCO. 

Primarul din Liverpool, Steve Rotheram, a regretat această recomandare a forului mondial. „Este profund dezamăgitor. Suntem mândri de istoria noastră, dar patrimoniul nostru este o parte vitală a revitalizării oraşului”, a transmis el pe social media. „Solicit (UNESCO) să accepte invitaţia noastră de a veni să viziteze oraşul, mai degrabă decât să ia decizia în jurul unei mese de cealaltă parte a planetei”, a adăugat Rotheram. (C. Z.)