Portul și dansul popular în Cartea Recordurilor
Județul Bistriţa-Năsăud a intrat în Cartea Recordurilor ca reprezentant al celui mai cunoscut, pe plan internațional, eveniment al tradițiilor populare românești. Două recorduri mondiale au fost consemnate – cei mai mulți oameni îmbrăcați în costume populare adunați la un loc și cel mai mare dans tradițional. „Judeţul Bistriţa-Năsăud a stabilit două recorduri mondiale, acreditate oficial de Guinness World Record! (...) Cred că aceste cifre spun totul! E oficial faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud este capitala mondială a românismului şi a tradiţiilor folclorice! Acest lucru este meritul fiecărui om al judeţului nostru şi al tuturor celor care astăzi au deschis lada de zestre şi au arătat lumii întregi că noi, aici, ştim să ne preţuim ţara, valorile, trecutul, prezentul şi viitorul! Mă înclin în faţa voastră, dragii mei, şi sunt onorat să pot să scriu istorie alături de dumneavoastră, cei mai minunaţi oameni de pe acest pământ”, a scris pe pagina sa de socializare Radu Moldovan, președintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, după înmânarea certificatelor din partea Cărții Recordurilor. După numărătoarea oficială a persoanelor care au participat, duminică, la evenimentul desfășurat pe stadionul din oraşul Năsăud, au fost prezente 9.506 persoane îmbrăcate în costume populare, în condiţiile în care numărul minim acceptat era 4.500.