Posibilă extindere a sistemului SGR

Data: 06 Noiembrie 2025

Extinderea Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR) cu alte categorii de ambalaje se poate face din punct de vedere tehnic, a declarat fostul ministru al mediului, Mircea Fechet, la un eveniment de marcare a doi ani de la lansarea acestuia. După doi ani de implementare, ratele de returnare pentru toate cele trei tipuri de deşeuri (PET, aluminiu şi sticlă) au depăşit 90%, în septembrie 2025, pentru a doua lună consecutiv, conform RetuRO, administratorul SGR. (C.Z.)