Post însângerat

Nu mai este o noutate faptul că la maratonul din Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, din data de 15 aprilie 2013, un atentat cu bombă a ucis trei persoane şi a rănit în jur de 170 de oameni. Evenimentul sportiv, unul din cele mai prestigioase, dacă nu cumva cel mai prestigios de acest gen, a adus în oraşul nord-estic american în jur de 500.000 de oameni, dintre care câteva zeci de mii numai la linia de sosire. Atât între participanţii la maraton, cât şi printre spectatorii adunaţi să privească atleţii temerari trecând linia de sosire, s-au numărat şi câţiva creştini ortodocşi. În cele ce urmează vom încerca să vă relatăm povestea incredibilă a unora dintre ei. În Boston se află o comunitate creştin-ortodoxă destul de numeroasă, reprezentând multe etnii şi jurisdicţii. Tot aici se află şi o prestigioasă facultate de teologie ortodoxă, „Hellenic College/Holy Cross“, stabilită încă din 1937 de emigraţia greacă. În prezent, şcoala cu pricina înrolează studenţi de mai multe naţionalităţi, greci, români, bulgari, sirieni, libanezi, palestinieni, dar şi americani, unii proveniţi din familii de greci naturalizaţi, alţii dintre convertiţii la Ortodoxie. Mai mulţi studenţi de la această facultate s-au aflat în ziua fatidică la locul atentatului. Aaron Murphy, student la Colegiu Elen, a declarat că la puţină vreme înainte de prima explozie, care a avut loc la 14:50 ora locală, a plecat de la locul său să-şi cumpere o cafea. În urma sa a avut loc o deflagraţie, urmată la scurtă vreme de o a doua, care au spulberat geamurile multor magazine din zonă, au rănit mai mulţi oameni şi au ucis trei persoane, dintre care şi un băiat de 8 ani care tocmai îşi felicitase tatăl ce trecuse de linia de sosire. Aaron a încremenit cu cafeaua în mână. Cu câteva clipe înainte, el se aflase chiar acolo în epicentrul dezastrului. Trezit nu de aburii cafelei, ci de faptul că viaţa i-a fost în mod miraculos cruţată, tânărul ortodox a dat slavă lui Dumnezeu. Alţi studenţi, de la aceeaşi facultate, cu numai câteva minute înainte plecaseră către şcoală, şi ei fiind la rândul lor în mod providenţial salvaţi. Parte dintr-un alt grup de tineri, un alt tânăr creştin ortodox, Nicholas Maragos, elev la un liceu din Boston, a plecat şi el, cu 5 minute înainte de atentat, ca să încerce un costum într-un magazin ce anunţa reduceri substanţiale cu prilejul maratonului. Salvat în mod minunat, Nick a mulţumit lui Dumnezeu. Între alergători, John şi Juliana Miller, un tânăr cuplu, se aflau la 5 km de linia de sosire, când au fost opriţi de organizatori şi redirecţionaţi. Deşi iniţial nu ştiau motivul pentru care cursa a fost întreruptă, au înţeles că ceva grav se întâmplase şi că Dumnezeu i-a păzit. Dând dovadă de un spirit luptător şi rezilient, în seara aceea au mers, ca de altfel în fiecare luni seara, ca să dea o mână de ajutor la hrănirea săracilor, ce are loc la Biserica ortodoxă „Sfânta Înviere“ din Boston. Doi elevi, frate şi soră, creştini ortodocşi, elevi la Şcoala „Sfântul Gherman“ de Alaska din Boston, au întârziat din diferite motive ca să ajungă la linia de sosire, numai ca să afle că le-a fost dat să scape de teroarea ce i-a cuprins pe cei strânşi la linia de sosire. În zilele ce au urmat, discutând cu duhovnicii, cu profesorii lor, cu preoţii de parohie, aceşti tineri au împărtăşit cu nespusă smerenie cât de mulţumitori sunt că au fost păziţi de primejdie şi au scăpat teferi. Au scăpat de această ameninţare şi nici un fir de păr nu li s-a clintit. Aceasta trebuie înţeleasă ca o manifestare a voii lui Dumnezeu. Nu trebuie să gândim că a fi ortodox este un fel de imunitate la explozibil sau orice fel de primejdii, dar nu trebuie nici să înţelegem că setea, dorinţa consumeristă, întâmplarea sau lenea i-au salvat pe cei din relatarea noastră de la dezastru. Nu vizita preşedintelui Americii la Boston, ce a urmat atentatului, nici discursurile ţinute de autorităţi, nici uciderea lui Tamerlan Tsarnaev sau capturarea pe 19 aprilie a fratelui său, Djoukhar Tsarnaev, autorii atacului terorist, vor vindeca rana şi suferinţa celor care au fost ţinta acestui act abominabil. Urii jihadului islamic nu i se poate răspunde cu ură, cu discursuri sau doar cu optimism civic. E nevoie de pocăinţă şi de o reparare a relaţiei cu Dumnezeu, precum şi de perseverenţă în lucrarea virtuţii şi plinirea poruncii iubirii. Perioada aceasta a Postului Mare este cea mai potrivită pentru acest demers interior. Este vremea vindecării prin pocăinţă şi prin iertare, este vremea să-L readucem pe Dumnezeu şi dragostea Sa în mijlocul nostru şi în inimile noastre.