Poşta Română: Pensiile vor fi distribuite mai devreme

Data: 04 Decembrie 2013

Poşta Română anunţă că în perioada 11-21 decembrie vor fi achitate în avans, la domiciliul beneficiarilor, drepturile băneşti aferente pensiilor de stat şi pentru agricultori, dar şi ale pensiilor de veterani de război. Potrivit instituţiei, persoanele care nu vor fi găsite la domiciliu vor fi avizate şi au posibilitatea să îşi ridice contravaloarea drepturilor sociale cuvenite la ghişeele subunităţilor poştale, în intervalul 24-31 decembrie 2013. “Achitarea drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor în intervalele de timp menţionate se va efectua în condiţiile în care partenerii de convenţie (Casa Naţională de Pensii Publice, ANPIS, Casele de Pensii Sectoriale) respectă programul stabilit de comun acord, privind datele de virare a sumelor de plată”, menţionează, într-un comunicat, Poşta Română.