Postire digitală
Începutul fiecărui post reprezintă o șansă de a deveni mai liberi. Liberi de noi înșine, de sinele egoist, de propriile patimi pe care le sprijinim complice, liberi de a face binele, de a ne stăpâni lumea interioară aflată într-o spirală a confuziei și fragmentării. Câteodată, postul nostru ajunge să se transforme într-o făgăduință neîmplinită, pentru că alegem să abdicăm de la această nevoință din simpla obișnuință cu defectele pe care le-am putea vindeca prin păstrarea lui. Însă dincolo de provocările treptei „alimentare” a postului, dincolo de înfrânarea pe care o propune simțurilor noastre, dincolo de postirea sufletească pe care nu ar trebui vreodată să o întrerupem, astăzi ne confruntăm cu o treaptă nouă: postirea digitală.
Sunt multe persoane care pot ține cu ușurință postul alimentar. Acestea nu simt efectiv lipsa produselor „de dulce” și se bucură atunci când vin perioadele în care hrana exclusiv vegetală înlocuiește alimentația adeseori dezordonată a omului. Dacă la acest exercițiu ascetic se adaugă și rugăciunea, smerenia, participarea la slujbele liturgice, milostivirea și alte fapte bune, postirea trupească ajunge să se transfigureze și în postire sufletească. Însă se traduce, oare, și în postire digitală? Pentru că aceleași persoane care împlinesc cele de mai sus mărturisesc adesea că pot renunța la multe în timpul postului, mai puțin la timpul excesiv petrecut în slujba ecranării...
Cu toate că postirea presupune să acordăm mai multă atenție la ceea ce facem și spunem, nu înseamnă o restricționare a acționării. Din contră, suntem îndemnați să oferim persoanelor apropiate, și nu numai, posibilitatea de a spune ceea ce au pe suflet astfel încât să le putem ajuta. Dacă noi continuăm să nu postim digital, adică să restrângem „drepturile” pe care le oferim rețelelor sociale sau scrolării în neștire pe diverse site-uri, atunci timpul pe care îl puteam dedica persoanelor care au nevoie de noi, rugăciunii sau împlinirii altor fapte bune ajunge să fie irosit. Ori, postirea te învață în primul rând cum să nu risipești un element deosebit de important, pe care nu îl poți aduce vreodată înapoi, și anume timpul. Timpul pe care îl puteai oferi lui Dumnezeu. Timpul pe care îl puteai dărui aproapelui tău. Timpul de care poate și tu aveai nevoie pentru a medita cum să te lepezi de rău și să alegi să faci binele.
În zilele noastre, postirea înseamnă să înveți să-ți stăpânești propriul timp, iar acest fapt nu poate avea loc în lipsa unei postiri digitale adecvate. Omul care nu învață să stăpânească instrumentele aflate la îndemâna sa ajunge, inevitabil, să fie înrobit de ele. Poate că, la începutul acestui post, ar trebui să începem prin a verifica fiecare dintre noi cât timp petrecem departe de Dumnezeu și de aproapele, hipnotizați de ecranele disponibile.
Să punem limite acestei risipe de timp, de comunicare reală, de îndeletnicire cu faptele bune. Să nu lăsăm viața noastră să curgă fără rost, ci să aibă un sens: viețuirea întru Hristos.