Postul Adormirii Maicii Domnului

Data: 30 Iulie 2015

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului a transmis un comunicat de presă, cu referire la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului: „Acest post înseamnă mai mult decât a limita postul la înfrânarea de la mâncare. Postul este necesar şi folositor pentru înfrânarea păcatului. De aceea, trebuie să aducem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, să întărim rugăciunea, să biruim patimile, să ne împăcăm cu cei care ne-au supărat, să ne abţinem de la răutate, să-i vizitam pe cei în suferinţă, să slujim lui Dumnezeu cugetând la El, citind şi împărtăşindu-ne. Acestea sunt armele care lovesc răul şi faptele care aduc milostivirea lui Dumnezeu. Biserica noastră străbună ne-a învăţat dintotdeauna aceste adevăruri mântuitoare şi ne pune la dispoziţie rânduielile sale, care au fost ţinute cu sfinţenie de înaintaşii noştri dreptmăritori. Îndemnul nostru este să nu uităm de aceste îndatoriri folositoare pentru suflet şi să ne pregătim duhovniceşte prin participarea noastră, a tuturor, cler şi credincioşi, în fiecare seară în toate bisericile din Eparhia noastră, la Paraclisul Maicii Domnului, să sporim trăirea autentic creştină, iar de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului să ne îndreptăm gândurile şi paşii spre sfintele noastre mănăstiri pentru a arăta şi a dovedi cuvenita preacinstire Maicii Domnului, Maica noastră, a tuturor”.