Postul Mare, călăuză spre lumina Învierii lui Hristos
"Să căutăm mai întâi vindecarea sufletului şi apoi a trupului, pentru că sănătatea este dar al lui Dumnezeu", a arătat ieri Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală.
În Duminica a doua din Postul Mare, Sfinţii Părinţi au rânduit să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, întrucât, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Grigorie este un teolog al luminii dumnezeieşti necreate şi neînserate, lumină dumnezeiască ce se poate vedea numai cu ochii duhovniceşti, de către cei cărora Dumnezeu le dăruieşte posibilitatea să preguste Împărăţia cerurilor, încă în trup fiind. "Sfântul Grigorie Palama este prăznuit în această duminică a doua a Sfântului Post pentru două motive principale. În primul rând pentru a ne arăta că de fapt credinţa ortodoxă, sărbătorită în mod deosebit în Duminica Ortodoxiei, nu este o simplă teorie, ci este o relaţie adevărată cu Dumnezeu Cel adevărat. Credinţa dreaptă sau credinţa ortodoxă este credinţa prin care omul dobândeşte lumina cea neînserată sau slava Împărăţiei cerurilor şi viaţa veşnică. Cu alte cuvinte, de la început ni se spune că slava sfinţilor, văzută în icoanele ortodoxe, este o slavă trăită în pregustare, într-un fel de arvună din lumea aceasta de către sfinţi, şi ea va fi dăruită în Împărăţia lui Dumnezeu, după învierea morţilor, celor care L-au iubit pe Dumnezeu şi au adunat încă din timpul vieţii pământeşti lumina harului Preasfintei Treimi în suflet. Al doilea motiv pentru care este astăzi prăznuit Sfântul Grigorie Palama este pentru a ne arăta că Postul Sfintelor Paşti are o direcţie precisă, este călăuzit spre lumina Învierii lui Hristos. Ca atare, această lumină a Învierii lui Hristos se adună în sufletul nostru prin rugăciune, postire, pocăinţă, spovedanie şi împărtăşire mai deasă, prin ascultarea cu atenţie a slujbelor din Sfânta Biserică şi săvârşirea faptelor bune. Duminica Sfântului Grigorie Palama ne arată scopul postului, şi anume curăţirea de păcate, de întunecimea păcatului, curăţirea egoismului, a lăcomiei de tot felul pentru a ne lumina sufletele şi pentru a retrăi şi regăsi haina luminoasă pe care am primit-o la Sfântul Botez", a subliniat Preafericirea Sa.
"Prin mâinile şi rugăciunile noastre vine iubirea milostivă a lui Hristos"
Evanghelia Duminicii a doua din Postul Mare mai arată că Dumnezeu, care dă lumină sfinţilor prin multa postire şi rugăciune, dăruieşte şi vindecare celor bolnavi, iar mai întâi de a fi vindecaţi trupeşte, avem nevoie de vindecarea sufletească, care se face prin pocăinţă, prin mărturisirea păcatelor şi dobândirea iertării păcatelor de către Hristos prin preotul duhovnic, fiindcă "iertarea păcatelor este ea însăşi o vindecare a sufletului". De asemenea, Preafericirea Sa a arătat că cei patru oameni, care l-au adus pe cel paralitic şi pentru a căror credinţă Domnul Hristos a dăruit vindecarea sufletească şi trupească, îi reprezintă pe cei care ne ajută să ne ridicăm din păcat, din boală, pe cadrele medicale, mulţimea de oameni milostivi, dar mai ales Biserica, care se roagă pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor. "Este mare nevoie să ne rugăm şi pentru alţii şi să ajutăm cât mai mulţi oameni ca să simtă că prin mâinile şi rugăciunile noastre vine iubirea milostivă a lui Hristos spre ei". La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a îndemnat la săvârşirea mai deasă a slujbei Sfântului Maslu, întrucât aceasta aduce vindecare trupului şi sufletului, curăţire de păcat şi refacerea legăturii omului cu Dumnezeu.