Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureștilor
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță mai multe posturi neclericale vacante: referent (responsabil administrare imobile - fracțiune de normă ½), la Sectorul economic-financiar, cu perioada de candidare 15-31 octombrie; lucrător gestionar (operator de vânzări online), Serviciul colportaj; contabil (contabilitate de gestiune); croitor, Serviciul colportaj; broder, Serviciul colportaj; muncitor necalificat, la Fabrica de lumânări „Făclia Sfinților Români”; îngrijitor, la Centrul cultural social „Iustin Patriarhul” - Centrul eparhial; cântăreț bisericesc la Parohia Teiul Doamnei-Ghika, Protoieria Sector 2 Capitală; cântăreț bisericesc la Parohia Popa Soare, Protoieria Sector 2 Capitală, cu perioada de candidare 15 octombrie -15 noiembrie; și cântăreț bisericesc la Parohia Cotroceni, Protoieria Sector 4 Capitală, cu perioada de candidare 10-24 octombrie.
Toți candidații trebuie să fie fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar cei pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în București.