Posturi neclericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor

Data: 14 August 2017

Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a unor posturi neclericale vacante, şi anume administrator reţea IT, în cadrul Secretariatului Centrului eparhial (perioada de candidare 1-31 august, iar candidaţii trebuie să aibă calificare de specialitate şi o experienţă în domeniu de minimum 5 ani); croitor, în cadrul Serviciului Colportaj al Sectorului economic-financiar (perioada de candidare 1-31 august, iar candidaţii trebuie să aibă calificare de specialitate şi o experienţă în domeniu de minimum 5 ani); gestionar-vânzător, în cadrul Serviciului Colportaj al Sectorului economic-financiar (perioada de candidare 16 august - 15 septembrie; candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ teologic. Experienţa în domeniu reprezintă un avantaj); electrician, în cadrul Sectorului Monumente şi construcţii bisericeşti (perioada de candidare se încheie în data de 31 august, iar candidaţii trebuie să posede calificarea tehnică pentru întreţinerea şi realizarea reţelelor electrice); referent administrativ, în cadrul Protopopiatului Vălenii de Munte (perioada de candidare 1-15 august, iar candidaţilor li se cer conduită morală şi cunoştinţe de catehism ortodox. Experienţa în domeniul administraţiei bisericeşti reprezintă un avantaj); educator, Parohia Mavrogheni, Protoieria Sector 1 Capitală (perioada de candidare este 1-31 august; se cer conduită morală şi cunoştinţe de catehism ortodox. Experienţa în domeniu reprezintă un avantaj); cântăreţ bisericesc, la Parohia Doamna, Protoieria Sector 3 Capitală, la Parohia „Sfântul Andrei”-Parva, Protoieria Sector 6 Capitală, respectiv, la Parohia Dudu II, Protoieria Ilfov Sud (perioada de candidare 1-31 august; candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi să fi absolvit o insti­tuţie de învăţământ teologic în cadrul acestei eparhii); administrator, Parohia „Sfântul Gheo­r­ghe”-Nou, Protoieria Sector 3 Capitală; îngrijitor, Parohia Boteanu Ienii, Protoieria Sector 3 Capitală; îngrijitor, Parohia Dudeşti Cioplea I, Protoieria Sector 3 Capitală; îngrijitor, Parohia Buna Vestire-Giuleşti, Protoieria Sector 6 Capitală; îngrijitor, Parohia „Sfântul Nicolae”- Dintr-o Zi, Protoieria Sector 1 Capitală (perioada de candidare este 1-31 august, iar candidaţilor li se cer conduită morală şi cunoştinţe de catehism ortodox). Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.