Posturi vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor

Data: 04 Septembrie 2013

Sectorul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureştilor anunţă scoaterea la concurs a patru posturi de preot pentru următoarele parohii şi spitale: Spitalul Clinic „Sfânta Maria“ din Bucureşti, Protoieria I Capitală, cu perioada de candidare 20 august - 20 septembrie; Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, Protoieria Ploieşti, cu perioada de candidare 20 august - 20 septembrie; Parohia Chitila I, Protoieria Ilfov Sud, cu perioada de candidare 20 august - 20 septembrie, şi Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana“ din Mizil, Protoieria Urlaţi, cu perioada de candidare 15 august - 15 septembrie. De asemenea, sunt scoase la concurs următoarele posturi neclericale vacante în cadrul Centrului eparhial şi  al parohiilor din Arhiepiscopia Bucureştilor: psiholog în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Centrului eparhial, cu perioada de candidare 1-30 septembrie (angajare pe perioadă determinată, respectiv până la revenirea în post a titularului aflat în concediu pentru creşterea copilului); secretar la Protopopiatul Ploieşti, cu perioada de candidare 1-30 septembrie (candidatul trebuie să fie preot din cuprinsul Protopopiatului Ploieşti); cântăreţ la Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou, cu perioada de candidare 20 august - 20 septembrie; cântăreţ la Parohia „Buna Vestire“ - Giuleşti, Protopopiatul I Capitală, cu perioada de candidare 1-30 septembrie; cântăreţ la Parohia Otopeni, Protopopiatul Ilfov Nord; cântăreţ la Parohia Roşu, Protopopiatul Ilfov Sud, cu perioada de candidare 10 august - 10 septembrie (pentru posturile de cântăreţ sunt necesare studii teologice absolvite în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor); patru posturi de îngrijitor, cu perioadă de candidare 1-30 septembrie, pentru parohiile: „Adormirea Maicii Domnului“ - Giuleşti, Protopopiatul I Capitală; „Teiul Doamnei“ - Ghika, Protopopiatul II Capitală; „Sfânta Treime“ - Tei, Protopopiatul II Capitală; „Sfinţii Trei Ierarhi“ - Ploieşti, Protopopiatul Ploieşti. Toţi candidaţii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar cei pentru posturile din Capitală trebuie să aibă domiciliul stabil în Bucureşti.