Potecă tematică pentru nevăzători
O potecă tematică pentru nevăzători, intitulată „Natura prin ochii sufletului”, aflată pe aleea din faţa Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, de lângă Muntele Tâmpa, a fost inaugurată la Braşov. „Ne dorim să găsim cumva o punte de legătură, în sensul în care încercăm să identificăm împreună cu persoanele nevăzătoare câteva specii de arbori şi plante care cresc pe Muntele Tâmpa, după alte simţuri, în principal după miros şi după pipăit. Am ales plante şi scoarţă de copac care se pot identifica mai uşor după miros şi textură”, a declarat Ana Lazăr, din partea Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă Alutus.
În judeţul Braşov trăiesc 2.700 de persoane cu deficienţe de vedere, din care peste 1.000 de nevăzători total, iar restul cu deficienţe vizuale grave.