Potul la Loto a ajuns la 3,5 milioane de euro
Premiul de la categoria I a jocului Loto 6/49, de mâine, este estimat la peste 3,5 milioane de euro, reportul la tragerea de săptămâna trecută fiind de zece milioane de lei, informează Loteria Română. Ultima dată, premiul de la categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 26 august şi a avut o valoare de zece milioane de euro, cel mai mare din istoria Loteriei Române. În 30 septembrie a avut loc ultima tragere din seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Toamnei, la care s-au înregistrat patru câştiguri de categoria a II-a, în valoare de peste 81.000 de lei fiecare şi 45 de câştiguri de categoria a III-a, în valoare de peste o mie de lei fiecare.