Poveste

Odată, pe când cerul era aproape de pământ, o femeie a aruncat în sus cu un scutec murdar, de era să mânjească cerul. Dumnezeu S-a mâniat şi a ridicat cerul tare departe. Atunci bărbatul ei s-a dus să-L caute pe Dumnezeu, să afle cum să trăiască creştineşte. Şi a luat cu el: carul mare cu patru boi, carul mic, crucea bisericii, candela, fântâna, barda, sfredelul, coasa, cobiliţa, plugul, rariţa, dulăul de la oi, căţelul din curte, cloşca cu pui, scroafa cu purcei şi altele. I-a luat şi pe cioban, pe văcar şi pe porcar, să aibă cu cine schimba o vorbă.

Dar pe la jumătatea drumului i-a apărut în cale necuratul. Mare bătălie a avut loc sub cer! Necuratul şi-a scos armele: balaurul, ursul, scorpia, calul furios. Căţelul, urmat de dulău, au izgonit calul furios. Ciobanul a zdrobit capul balaurului cu cobiliţa. Văcarul a izgonit şarpele, iar vizitiul i-a venit de hac cu barda. Scorpia a pocnit de necaz că omul l-a biruit pe cel rău. Numai boii de la carul mare s-au speriat de urs şi au fugit într-o parte. Toate acestea se văd şi azi pe cer, sub forma constelaţiilor. Iar drumul pe care a mers omul spre cer este Calea Laptelui, pentru că ciobanul a lovit balaurul cu cobiliţa şi laptele din găleţi s-a vărsat…