Povestea curcubeului

Într-un colţ de lume exista un mic sat fără culoare. Totul se amesteca în alb, negru sau gri. Până şi oamenii erau gri, chiar şi sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosferă apăsătoare şi tristă.

La marginea unei păduri gri se afla un mic bordei în care locuia un moş gârbovit de ani, cu o barbă lungă şi albă. Într-una din acele zile fără culoare, după o ploaie, de asemenea, necolorată, moşul ieşi pe prispa casei să privească cerul şi rămase uimit. Sus, chiar deasupra capului alb, zări un arc foarte diferit de tot ce-l înconjura. De ce i se părea lui că arcul nu seamănă cu nimic din jur? Pentru că nu avea nici una din nuanţele cu care era obişnuit de un veac. Curios se întrebă: - Ce să fie? Ia hai să ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus. Zis şi făcut. Atinse prima panglică şi trandafirii din gradină au prins o culoare diferită: erau roşii. Moşului i-a placut culoarea şi a continuat să atingă arcul de sus, care îşi scurgea culorile pe pământ odată cu atingerea bastonului. Astfel, toate florile au devenit colorate, pădurea era verde, iar soarele şi grâul, galbene. Doar cerul parcă nu a prins încă nici o culoare, însă moşul atinse şi panglica albastră, iar acesta se colora într-un cer senin. Culorile au început să se aşeze şi pe obrajii oamenilor posomorâţi din acel colţ de lume, iar aceştia au devenit mult mai buni şi bucuroşi. Acum zâmbeau şi au uitat curând de vechea lume cenuşie. De atunci, curcubeul ca un zmeu, Se va aşeza mereu, Peste oameni şi păduri, Joc frumos de trubadur... (www.parinti.com)