Povestea unei nașteri

Ca să pot hotărî singur dacă vreau să vin pe lume, mi s au născut mai întâi gândurile.

Muream de curiozitate să văd cum e, așa că am vrut. A urmat ținerea de minte. Primul lucru pe care m-am gândit să-l păstrez în memorie a fost cerul, deși nu-l zărisem încă, deoarece nu mi se născuseră ochii. Era noapte. Au apărut odată cu lumina zilei pe lume. Putea în fine să-mi vină să plâng. Am în­țeles c-o să am de ce imediat ce am auzit zilele ce mă așteptau să le trăiesc, căzând fără pic de zgomot în trecut. De aceea, mi s-a și născut auzul, ca să le pot auzi căderea pe îndelete. Tăcerea căderii lor, mai precis.

Era o dimineață ploioasă și am zis că voi avea nevoie de gură, ca să simt gustul ploii, dar și pe cel al lacrimilor mamei, ce plângea de bucurie că începusem să exist. Mi s-au născut imediat mâinile, ca să-i pot ține plânsul în brațe. Altminteri s-ar fi amestecat cu ploaia, inundând în scurtă vreme pământul. Crezând că exact așa o să se întâmple, tâmplarul satului, vecinul nostru de peste drum, pe care-l chema Noe, s-a apucat să croiască o corabie. Spera să salveze satul de la înec.

Mi s-au născut după asta picioarele, pentru a putea să străbat câmpurile pe care am semănat, până seara târziu, lacrimile ce-mi frigeau brațele. A răsărit lumina ochilor mamei peste tot. M-am gândit ca ultima să fie inima. Gândurile ei mai întâi. După care ținerea sa de minte. În caz că eu o să încep într-o bună zi să uit, să-și aducă ea în locul meu aminte. Ceea ce s-a și întâmplat când s-a ivit pe lume toată. Despre inimă zic. A învățat singură să bată. Nici nu știam pe atunci ce înseamnă asta. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte să-i cer un astfel de lucru. Se gândise singură la toate.

Noe cioplea la corabia lui mai departe, deși stătuse ploaia. Stătuse, vreau să spun, de vorbă cu toți oamenii care treceau pe drum. Eu nu ieșisem încă în lume. Eram ocupat cu strânsul recoltei. A doua zi, s-a umplut câmpul de secerători. Curgeau spre sat care pline ochi cu lumina ochilor mamei.

Doamne, ce frumoasă era viața! Vara următoare, avea să vină lumina ochilor mei la rând. Dar asta este o altă poveste. O voi depăna mai încolo. Numai să nu-și piardă până atunci inima mea ținerea de minte!