Poveşti din Evul Mediu spuse la Sibiu
Personaje din Evul Mediu - breslaşul, cavalerul şi călăul - au prins viaţă pe scena celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Medieval "Cetăţi Transilvane", care a avut loc de vineri, 26 august, până duminică, 28 august, în Piaţa Mare din Sibiu. În cele trei zile de festival, în Piaţa Mare au fost amplasate taverna medievală, la care publicul a putut servi masa în cele trei zile de festival, staul de animale, tarabe din lemn, cărucioare şi roabe din lemn, căruţe cu coviltire, cuşti cu găini, cuşca nebunilor, eşafod şi două scene de spectacole. Tot în Piaţa Mare a avut loc iarmarocul medieval, la care au participat mici producători de fructe şi legume, artizani, breslaşi şi negustori din Sibiu şi din ţară.