Poveşti minunate: Omul care mult îşi doreşte, nimic nu primeşte!

Trăia odată într-un sat un om foarte ciudat. Nici măcar o dată în viaţa sa n-a vrut să primească de la cineva ceva, fie sfat, fie ajutor. Tot timpul era singur şi îi plăcea să fie aşa. Însă într-o zi, pe când se întorcea de la câmp, trebuind să urce un deal cu carul plin cu porumb, i-au trebuit mai bine de trei ore ca să ajungă sus şi tare bine i-ar fi fost dacă cineva l-ar fi ajutat. După îndelungi sforţări, obosit, însetat şi plin de sudoare a urcat dealul. Acolo i-a ieşit în cale un călugăr care avea cu el două căni cu apă, una mai mică şi alta mai mare. Omul nostru n-a mai avut de ales şi şi-a călcat pe suflet şi a cerut călugărului să-i dea apă să bea. Cunoscându-i patima de care suferea, acesta

i-a atras atenţia că trebuie să aleagă cu înţelepciune din care cană va bea. N-a stat mult pe gânduri şi a apucat cana cea mare, însă când a început să bea, a văzut că apa aceea nu era bună de băut, era caldă şi nu era curată. În acelaşi timp, călugărul a băut din cana cea mică, iar apa aceea era foarte bună. Atunci a înţeles acest om pretenţios că apa pe care o băuse era asemenea sufletului său, iar cea pe care o băuse călugărul era bună ca sufletul acestuia. Ştefan Andrei Clenci, cls. a V-a, Parohia Fişcălia, Vâlcea