Poveşti minunate: Vestitorul primăverii

Data: 09 Aprilie 2011

Într-o zi de duminică, după-amiază, am invitat-o pe o vecină la ziua mea de naştere, pe care am petrecut-o în aer liber. Voiam să-şi facă o impresie bună despre mine şi să uite de necazurile prin care trecuse. Eu m-am ocupat de toate. Am pregătit mâncarea, am servit-o, apoi am lăsat-o puţin singură.

Am văzut cum în marginea pădurii se topea zăpada şi se formau pârâiaşe ce luau diferite direcţii. După puţin timp, m-am întors la ea şi am văzut în depărtare cum au apărut primii ghiocei. M-am dus repede să iau unul şi i l-am dăruit. A fost tare bucuroasă şi mi-a spus că sunt un copil minunat şi mi-a mulţumit pentru tot ce am făcut pentru ea. Bucuroasă de vorbele primite, am condus-o spre casă. De fiecare dată când mă întâlnesc cu ea, îmi dă o bomboană sau câte un bănuţ. Cred că ghioceii încântă inima fiecărui om şi sunt cei mai gingaşi vestitori ai primăverii. (Ioana Moroşanu, clasa a III-a B, Şcoala "Leon Dănăilă", Darabani, jud. Botoşani)