Povești pe șevalet
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în sediul din Calea Griviței nr. 64-66, expoziția de pictură „Povești Românești”, prin care publicul este invitat să descopere lumea poveștilor românești în lucrări de artă pline de culoare și imaginație, inspirate de personaje și întâmplări din cele mai îndrăgite basme și legende ale poporului român. Picturile expuse sunt opere de artă care reinterpretează povestirile tradiționale și contemporane într-un mod inedit și captivant. Expoziția este deschisă până în 3 august 2024. (A. D.)