Povești și Amintiri din copilărie în Luna lui Ion Creangă
Evenimentul dedicat celui mai iubit dintre povestitorii noștri continuă cu o nouă ediție la Teatrul Ion Creangă. Inițiat anul trecut, „Luna lui Ion Creangă - Povești și Amintiri din copilărie” aduce, pe tot parcursul lui martie, la Sala Mare (str. Piața Amzei 13) și la Sala Mică (str. Biserica Amzei 21-23), peste 30 de reprezentații teatrale și ateliere pentru copii inspirate din opera celui ale cărui texte au scris istorie în marea carte a literaturii, dar și în interpretările regizorale.
Opera lui Creangă, originală prin felul în care a interpretat istorisirile din folclor sau în care a rememorat anii dulci ai vieții, copilăria, este o necontenită sursă de inspirație pentru regizori, sursă care nu și-a pierdut din rafinamentul stilistic nici la aproape 150 de ani de la publicarea primului text. „Ursul păcălit de vulpe”, „Fata babei și fata moșului” sau „Punguța cu doi bani” sunt doar câteva dintre spectacolele Teatrului Ion Creangă create după scrierile marelui povestitor. Dinamismul, umorul, pofta de a vorbi a personajelor și, nu în ultimul rând, învățăturile subtile, inserate de-a lungul întâmplărilor, au fost extrem de bine receptate de către copii. În „Luna lui Ion Creangă” vor fi organizate și ateliere tematice, menite să îi implice pe spectatori și, mai mult, să-i introducă în universul poveștilor într-un mod ludic și cât mai creativ. De exemplu, în cadrul atelierului de teatru „Fata babei și fata moșului”, dedicat copiilor cu vârste de peste 4 ani, coordonat de actorii Vera Linguraru și Oliviu-Cristian Bughiu, copiii vor avea posibilitatea nu doar să aprofundeze personajele și conținutul acțiunii, ci să aleagă și finalul poveștii.
Noutatea din acest an a lunii lui Creangă este spectacolul „Amintiri din copilărie”, regizat de Dan Tudor și jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Ion Creangă în prima zi a lunii martie. Năzdrăvanul Nică, gălăgioasa pupăză din tei, ambițioasa, dar iubitoarea mamă Smaranda, amuzanta mătușă Mărioara, Smărăndița cea pusă pe șotii și alte personaje memorabile din universul lui Creangă îi vor atrage în poveștile lor atât pe copii, cât și pe părinți, care își vor aminti de copilăria lor. Din distribuție fac parte Alexandru Prica, Cerasela Popescu, Alexandra Velniciuc, Ana Toda, Andreea Mera, Ioana Bîndac, Marius Boboc, Oliviu-Cristian Bughiu, Marius Nănău, Cristian Boeriu şi Ionuț Antonie. Orchestrația este semnată de Vlad Crețu, scenografia asigurată de Alina Herescu, iar coregrafia de Florin Fieroiu.
Programul complet al evenimentelor din luna lui Ion Creangă poate fi consultat pe pagina de internet www.teatrulioncreanga.ro și pe pagina de Facebook a teatrului. Biletele sunt disponibile online pe site-urile Entertix.ro și Myticket.ro, dar și la casa de bilete a teatrului, din strada Piața Amzei nr. 13. (A. D.)