Poza zilei
Adusă din Siria prin bunăvoinţa episcopului Vasile Samaha de Sergiopolis, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu este cel mai de preţ odor al lăcaşului monahal situat lângă Ploieşti. Resfinţită anul trecut, la împlinirea a 50 de ani de la aducerea ei în România, icoana este cunoscută pentru vindecările petrecute în urma rugăciunilor săvârşite înaintea ei.