Pr. conf. dr. Constantin Necula va conferenţia la Timişoara

Data: 23 Martie 2014

Miercuri, 26 martie, pr. conf. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, va fi invitatul studenţilor teologi timişoreni în cadrul seriei de conferinţe prepascale, derulată sub genericul „Cuminecare şi Comunicare. Taina Sfintei Euharistii şi Taina Sfintei Mărturisiri“. Acesta va vorbi tinerilor despre „Actualitatea Spovedaniei şi Împărtăşaniei în modernismul lumii de azi“. Evenimentul se va desfăşura de la ora 18:00 în amfiteatrul AI/II al Universităţii de Vest din Timişoara. Alături de studenţii şi profesorii de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie pot lua parte la conferinţă şi studenţi de la alte facultăţi, precum şi tineri dornici să cunoască mai multe despre învăţătura şi spiritualitatea ortodoxă. Expunerile vor fi însoţite de piese corale adecvate Postului Mare, în interpretarea corului studenţilor teologi condus de pr. drd. Laurian Popa. (George Giurgiu)