Pravila creştinului în Postul Mare

Perioada Postului Mare este socotită în tradiţia ortodoxă vremea prielnică pocăinţei, fiind sprijinită de rânduieli liturgice specifice şi asociată cu cea mai riguroasă prescripţie de postire. Cele şapte săptămâni de asceză oferă cadrul propice unei profunde trăiri duhovniceşti, unică în cursul anului bisericesc.

Pe lângă slujbele rânduite a se oficia numai în această perioadă şi la care este îndatorat să participe cu regularitate, cum ar fi: Pavecerniţa Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Deniile etc., creştinul practicant, dornic de o creştere lăuntrică izbăvitoare, este îndrumat să-şi împlinească şi o pravilă a lui, de rugăciune particulară. Aceasta ţine mai ales de o practică bisericească, fără a se încadra însă în scheme prestabilite şi statuate normativ. Ceea ce trebuie să aibă în vedere un creştin practicant este grija de a nu scăpa ocazia unuia dintre cele mai propice răstimpuri pentru pocăinţă, Postul Mare, care-l poate face apt pentru primirea praznicului Învierii Domnului, la capătul unui exerciţiu de voinţă de aproape 50 de zile.

În cele ce urmează, vom face câteva recomandări practice pentru pravila de rugăciune a creştinului în Postul Mare, cu precizarea că ele nu trebuie aplicate global, ci fiecare trebuie să şi le însuşească după puterea şi disponibilitatea sa lăuntrică, sub îndrumarea duhovnicului.

Rânduieli pentru mângâierea sufletului la vreme de post

Aşadar, se recomandă creştinului să ţină, după putere, rânduiala şi rigurozitatea postirii, iar dacă starea sănătăţii îl împiedică, singurul în măsură să dezlege asprimea postului e duhovnicul. Îi mai este recomandat să se spovedească măcar o dată în cursul postului, citindu-şi canonul de rugăciune înainte şi după Spovedanie, şi să împlinească epitimia sau canonul rânduit. Să se împărtăşească, dacă primeşte dezlegare, citindu-şi îndătinatul canon, înainte şi după împărtăşire. Nici sfintele slujbe nu trebuie uitate, fiindu-i necesare omului credincios rugăciunea şi participarea cât mai deasă la cele rânduite de Biserică. Să înmulţească metaniile, ca gest trupesc al umilinţei şi al stârpirii patimilor, precum şi faptele de milostenie. Să nu uite nici de citirea rugăciunilor şi a cărţilor de zidire sufletească (Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, Psaltirea, Acatiste, Paraclise etc.). Să aibă în permanenţă sub control gândurile, vorbele şi faptele sale, cenzurând pe cele vinovate, în scopul unei bune aşezări lăuntrice.

Pe lângă obişnuitele rugă­ciuni de seară şi de dimineaţă, practica scrisă şi nescrisă a Bisericii recomandă în această perioadă şi câteva rânduieli de rugăciune de pocăinţă, de mai multe ori pe zi: Rugăciunea lui Manase - pe care o găsim în Ceaslov, Cântările lui Moise - găsite la sfârşitul Psaltirii, Canonul de pocăinţă al Domnului nostru Iisus Hristos - din Ceas­lov, Canonul Sfântului Andrei Criteanul - din Triod, Psaltirea şi diferite rugăciuni de pocăinţă din cărţile de rugăciune. Atenţie însă: toate aceste recomandări rămân aleatorii. Fiecare îşi asumă, după puterea şi imboldul lăuntric, rânduiala pe care şi-o doreşte.

La toate acestea, ne întrebăm aşadar, care creştin adevărat nu va dori un spor duhovnicesc în drumul spre Primăvara Învierii? Curaj, oameni buni! Pravila poate fi împlinită, iar rodul împlinirii ei devine binecuvântare pentru noi.