Praznic ales la Biserica „Postelnicu Fir”
Câteva sute de credincioşi au participat, în perioada 11-12 noiembrie, la manifestările prilejuite de hramul Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi - Postelnicu Fir” din Craiova. Credincioșii au avut ocazia să aducă cinstire Sfinţilor Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, şi Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, ale căror moaşte s-au găsit aici spre închinare. Duminică, 12 noiembrie, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Ca în fiecare an, Parohia „Postelnicu Fir” din Craiova a pregătit sărbătoare aleasă credincioşilor craioveni şi pelerinilor veniţi din întreaga arhiepiscopie, în cinstea Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Întrucât mâna dreaptă a sfântului se găseşte la loc de cinste în sfântul locaş, fiecare zi de 12 noiembrie se face prilej de pelerinaj pentru sute de oameni evlavioşi, pentru bolnavi şi suferinzi. Bucuria praznicului de anul acesta a sporit prin aducerea, alături de Sfântul Ioan cel Milostiv, a moaştelor Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii. Sfintele odoare au sosit în Cetatea Băniei de sâmbătă, 11 noiembrie, fiind aşezate spre închinare în curtea Bisericii „Postelnicu Fir”, până a doua zi, spre seară.
„Taina lui Dumnezeu se descoperă omului credincios”
În cuvântul de folos duhovnicesc adresat credincioșilor la finalul slujbei, IPS Părinte Irineu a vorbit despre înţelesurile duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică din Duminica a 25-a după Rusalii, despre „Pilda samarineanului milostiv”. „Taina lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură se descoperă omului credincios. Când ne așezăm la rugăciune și dacă ne concentrăm mintea la rugăciune, atunci ni se deschid larg aceste înțelesuri. Cu toate acestea, nu trebuie să rămânem la ele, ci să pătrundem și mai adânc ca să găsim pe Cel care este Învățătorul nostru, Acela despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia de astăzi. Lui I s-a adresat tânărul cu apelativul: «Învățătorule». Și noi, pentru a cuprinde tainele duhovniceşti din Sfânta Scriptură în inima noastră, trebuie să cerem Învățătorului, Mântuitorului Iisus Hristos, să ne arate tainele înțelepciunii și vieții veșnice, așa cum spunem și în Psalmul 50: «Cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie»”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu. În continuare, IPS Părinte a evidenţiat pilda de milostenie pe care Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, a rânduit-o peste veacuri prin viaţa şi faptele sale bineplăcute lui Dumnezeu.
La final, pr. Grigore Vulcănescu, protoiereu al Protopopiatului Craiova Sud și parohul Bisericii „Postelnicu Fir”, a mulţumit IPS Părinte Mitropolit pentru arhiereştile binecuvântări, pentru cuvântul de învăţătură şi pentru dragostea arătată credincioşilor craioveni în ziua prăznuirii Sfântului Ioan cel Milostiv. „Din 1793, mâna dreaptă a Sfântului Ioan cel Milostiv a binecuvântat și a adus tămăduire, liniște și pace credincioșilor care și-au plecat genunchiul în fața raclei. Iată că această bucurie este împlinită astăzi, putem să spunem noi, prin prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu, care a venit cu mare dragoste să săvârșească Sfânta Liturghie arhierească, să săvârșească cele două hirotonii întru diacon și preot, să se roage împreună cu noi la această frumoasă sărbătoare. Privind mulțimea credincioșilor și timpul de afară, Înaltpreasfințite, am impresia că și cerul și pământul se bucură în această zi. Se bucură pentru că, iată, se întâlnesc doi sfinți ai Bisericii noastre: Sfântul Ioan cel Milostiv, care a trăit în secolul al VI-lea, și Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer, care a trăit în secolele XVII-XVIII”, a spus pr. Grigore Vulcănescu.