Praznic ales la Ciceu-Corabia, Bistriţa-Năsăud

Un articol de: Darius Echim - 24 Octombrie 2020

Mănăstirea Petru Rareș Vodă din localitatea bistrițeană Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a prăznuit miercuri, 21 octombrie, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la un Altar amenajat în curtea mănăstirii. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a îndemnat „să imităm credinţa dată sfinţilor, o dată pentru totdeauna”, urmând ca modele de credință şi mărturisire pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele, iar un grup de credincioase din Parohia Salva, îmbrăcate în straie populare specifice Țării Năsăudului, au interpretat mai multe pricesne.

Mănăstirea Petru Rareș Vodă din Ciceu-Corabia, județul Bistrița-Năsăud, înfiinţată în 2014, este situată în apropierea stâncii pe care se află ruinele Cetății Ciceului, care a aparținut domnitorului moldovean Petru Rareș. Așezământul monahal îi are ca ocrotitori spirituali pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Stareţul mănăstirii este protosinghelul Teofan Timiş.