Praznic ales la Schitul de Sus, în judeţul Mehedinţi
Biserica Schitul de Sus, din vecinătatea municipiului Turnu Severin, Episcopia Severinului şi Strehaiei, şi-a serbat hramul la finele săptămânii trecute. Aşezat sub patronajul spiritual al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, locaşul de închinare a adunat în juru-i mulţime de pelerini veniţi de prin toate părţile judeţului în ziua praznicului slăvitului proroc. Slujba a fost săvârşită de întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost asigurate de către Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim a vorbit despre viața Sfântului Ilie Tesviteanul. Piatra de temelie a bisericii cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, de către Episcopul Damaschin Coravu, în acea vreme Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994 și 2004, cu sprijinul arhim. Pavel Nicolăescu, stareţul Mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul enoriaşilor şi al altor donatori. Pictura sfântului locaş de închinare s-a realizat între anii 2004-2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica „fresco”, cu sprijinul Primăriei Izvoru Bârzii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte. Biserica de la Schitul de Sus a fost sfinţită pe 26 august 2012, de Mitropolitul Olteniei, IPS Părinte Irineu.