Praznicul Adormirii Maicii Domnului, la Stockholm
Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit sâmbătă, 14 august, Vecernia Mare şi Prohodul Maicii Domnului, iar duminică, 15 august, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului din Stockholm, cu prilejul sărbătoririi hramului acestei parohii. În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Macarie a vorbit despre rolul Maicii Domnului în mântuirea lumii şi i-a îndemnat pe credincioşi să ceară în toată vremea mijlocirea şi ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
După Liturghie au fost înălţate rugăciuni către Maica Domnului pe suprafaţa de teren pe care se va înălţa noua biserică a Parohiei ortodoxe române Adormirea Maicii Domnului din Stockholm. Piatra de temelie a fost pusă anul trecut de către Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu al Ardealului şi Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord.