Praznicul Bobotezei, bucuria românilor de pretutindeni
Praznicul Botezului Domnului a fost sărbătorit cu bucurie în eparhiile din ţară şi din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a apei au fost oficiate cu acest prilej de ierarhi, în prezenţa a numeroşi creştini ortodocşi. În unele zone s-au făcut procesiuni la ape curgătoare, unde după tradiţie a fost sfinţită apa şi a avut loc ritualul aruncării crucii în apă.
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, a săvârşit luni Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfinţirea cea Mare a apei a fost oficiată în afara catedralei pe un podium amenajat. „În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a acestui mare praznic împărătesc, evidenţiind faptul că Botezul Domnului se referă la faptul că Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, oferindu-ne pildă de mare iubire şi smerenie, a luat în mod real asupra Sa păcatele lumii, fiind cu adevărat Mântuitorul şi Răscumpărătorul omului din sclavia păcatului, a răului şi a morţii“, se arată în comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sute de credincioşi buzoieni au participat la Catedrala arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul a oficiat Sfinţirea cea Mare a apei la Agheasmatarul din vecinătatea lăcaşului de cult, ne-a spus Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. La fel ca în fiecare an, la Buzău s-a desfăşurat în ziua Bobotezei procesiunea la râul Buzău, unde a fost sfinţită apa şi a avut loc ritualul aruncării crucii în apa râului.
Sărbătoarea Botezului Domnului în Ungaria şi în Italia
Praznicul Botezului Domnului a fost sărbătorit şi de creştinii ortodocşi români din Ungaria. În Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Micherechi, Ungaria, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba Aghesmei Mari.
De sărbătoarea Botezului Domnului, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Paraclisul episcopal de la Centrul eparhial din Gyula, Ungaria, în prezenţa unui număr mare de credincioşi ortodocşi. Preasfinţitul Episcop Siluan a săvârşit în incinta Reşedinţei eparhiale din Gyula Sfinţirea Mare a apei. La slujbă au participat consulul general Florin Trandafir Vasiloni, de la Consulatul General al României la Gyula, împreună cu familia sa, şi Eva Iova Şimon, directorul săptămânalului „Foaia Românească“. Potrivit tradiţiei din anii trecuţi, Preasfinţitul Episcop Siluan va binecuvânta cu Agheasmă Mare săptămâna acesta personalul şi sediile instituţiilor româneşti din Gyula: grădiniţa şi şcoala românească din acest oraş, Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu“ şi căminul de elevi, Consulatul General al României din Gyula, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU), Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU şi sediile celor două publicaţii săptămânale ale românilor din Ungaria: „Foaia Românească“ şi „Cronica“, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Pe 6 ianuarie, de praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului“ din cadrul Centrului eparhial din Roma, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii a avut loc o procesiune în parcul Centrului eparhial, unde ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Aghesmei Mari, la care au participat numeroşi credincioşi români.