Praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos

Un articol de: Oana Rusu - 06 Ianuarie 2017

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 6 ianuarie, Botezul Domnului Iisus Hristos. Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului mai este numit și „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania”, amintind momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului.

La Botezului Domnului, s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. Cu acest prilej, Iisus Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

La această sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, apoi va oficia slujba Aghesmei celei Mari, în Piaţa Mare din municipiul Sibiu, alături de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un impresionant sobor de preoţi şi diaconi din oraș. Pentru această ocazie au fost pregătite, la fel ca în anii trecuți, mii de recipiente cu apă sfinţită care vor fi oferite credincioşilor prezenți la slujbă.

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar la final va săvârși slujba Sfinţirii mare a Apei în faţa Catedralei clujene.

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia şi slujba Sfinţirii celei mari a Apei, pe platoul din faţa Catedralei. Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea. Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău.