Praznicul Botezului Domnului la Craiova

Un articol de: Pr. Teodor Marcu - 09 Ianuarie 2023

De Bobotează, 6 ianuarie, Înalt­preasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. De asemenea, pe ­esplanada catedralei, ierarhul a săvârșit slujba Sfințirii mari a apei, la final binecuvântându-i pe credincioșii prezenți.

Așa cum este tradiția la mari sărbători, răspunsurile de la strană au fost date de grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de către prof. Victor Șapcă. În predica de la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a vorbit de semnificația acestui praznic împărătesc. „Botezul de la Iordan săvârșit de Sfântul Ioan era pentru iertarea păcatelor, un botez curățitor și al mărturisirii. Acest botez trebuia să se desă­vârșească la venirea lui Mesia, iar din momentul acestui Botez al Mântuitorului Hristos, botezul în sine avea să devină un botez al Duhului”.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a explicat rolul Întrupării Fiului lui Dumnezeu și începutul lucrării de mântuire a omului prin asumarea firii umane și a unirii cu cea dumnezeiască.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să consume apa sfințită în smerenie și cu credință. Agheasma este purtătoare de sfințenie și de har și se poate consuma în fiecare din cele opt zile până la Odovania praznicului și ori de câte ori preotul duhovnic o recomandă credin­cioșilor la momentele speciale din viața noastră.