Praznicul Crucii în Episcopia Caransebeșului

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 16 Septembrie 2024

Crucea-monument de pe Muntele Mic a adunat și anul acesta arhierei, preoți, diaconi, autorități centrale, județene, locale, civile și militare, precum și numeroși credin­cioși la sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Pelerinajul organizat de Episcopia Caransebeșului încă din anul 2006 a adus multă bucurie duhovnicească tuturor celor care au ales ca sâmbătă, 14 septembrie, să se alăture la nevoința procesiunii de la intrarea în stațiunea Muntele Mic, până la cota de 1.670 metri, unde se află crucea-monument ridicată pentru eroii bănățeni.

La orele dimineții, Prea­sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, împreună cu un sobor de preoți, Armata Țării, sute de credincioși, printre care foarte mulți copii și tineri, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și elevi de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, dar și tineri ai Asociației „Anastasia” din Episcopia Severinului și Strehaiei au pornit în procesiune până la baza crucii-monument. Ajunși aici, ierarhii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară special amenajat pentru această sărbătoare. În cadrul acesteia a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru eroii bănățeni căzuți pe câmpurile de luptă, dar și pentru ctitorii crucii-monument.

Cu prilejul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, la pelerinajul de pe Muntele Mic au fost aduse spre închinare icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon de la Schitul „Sf. Pantelimon” din Caransebeș și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Schitul Feneș, cel dintâi sfânt fiind considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, iar cel de-al doilea, mare ierarh tămăduitor și doctor fără de arginți.

La final, au fost depuse coroane din partea oficialităților și a avut loc ceremonialul militar, oferit de către Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timișoara. După sfintele slujbe și programul militar, toți pelerinii au primit și pachete cu o mică gustare din partea organizatorilor.

În ajunul praznicului Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit slujba Vecerniei cu Litia la Mănăstirea Petroșnița ce are ca hram această sărbătoare. După slujbă, Părintele Episcop Lucian, împreună cu Prea­sfințitul Părinte Nicodim și Preasfințitul Părinte Siluan, a binecuvântat cele patru clopote ale acestui așezământ monahal.