Praznicul Floriilor la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Un articol de: Andrei Fărcaş - 28 Aprilie 2021

Credincioşii au participat în număr mare la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârșit împre­ună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

​„În Duminica Floriilor, creştinii din toată lumea ortodoxă sărbătoresc intrarea triumfală a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Acest eveniment unic s-a petrecut pentru că Mântuitorul a venit să împlinească întocmai voia lui Dumnezeu Tatăl, Care L-a trimis în lume din iubire faţă de oameni, pentru că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât L-a dat pe Iisus Hristos Fiul Său să moară pentru lume şi încă moarte pe Cruce”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al catedralei, dirijat de pr. Ionuţ Pleş, iar la momentul chinonicului, solista Maria Mihali a interpretat o priceasnă.

Praznicul Floriilor s-a încheiat afară, pe esplanada catedralei, în prezenţa miilor de credincioşi care s-au rugat împreună cu soborul la binecuvântarea ramurilor de salcie pe care cei doi ierarhi şi preoţii slujitori le-au binecuvântat şi le-au stropit cu agheasmă.