Praznicul Înălțării Sfintei Cruci în Arhiepiscopia Aradului
Sute de pelerini din Podgoria Aradului şi din vecinătate şi-au îndreptat paşii spre mănăstirea din deal a Feredeului, cu prilejul praznicului Înălţării Sfintei Cruci. Tot cu ocazia acestei sărbători, biserica Parohiei Moțiori, din Protopopiatul Ineu, și-a sărbătorit hramul. După slujbă a avut loc întâlnirea Cercului pastoral- misionar Ineu.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a început la Mănăstirea Feredeu încă din ziua de ajun, când sute de pelerini, împreună cu soborul de slujitori, condus de părintele arhim. Ilarion Tăucean, stareţul mănăstirii, au săvârşit în acest loc „Drumul Crucii”, cu popasuri la cele 14 cruci aşezate la o anumită distanţă, şi care, prin icoanele înălţate pe acestea, exprimă calvarul Mântuitorului pe drumul spre Golgota, calvar care devine modelul crucii mântuitoare a fiecărui pelerin. În continuare, pelerinii au participat la slujba de Priveghere, oficiată în Paraclisul Înălţării Sfintei Cruci din curtea mănăstirii. Programul slujbelor a continuat a doua zi dimineaţa, când pelerinii au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi. Din sobor a făcut parte şi: protos. Teodor Vid, consilier bisericesc, pr. Mihai-Octavian Blaj, consilier economic, pr. Ioan Jidoi, protopopul Lipovei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bărbătesc al Parohiei Covăsânţ.
La momentul cuvenit, chiriarhul arădean a rostit cuvântul de învăţătură sub titlul „Înălţarea credincioşilor prin Înălţarea Sfintei Cruci”, înţelegându-se tâlcul unora din imnurile praznicului în lumina citirilor biblice (Ieşire 15; Pilde 3; Isaia 50; I Cor. 1; Ioan 19), ca şi în legătura locului înalt al sfintei mănăstiri cu izvoru-i minunat, binefăcător pentru toţi cei veniţi aici cu credinţă.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, pelerinii au avut ocazia să participe la Taina Sfântului Maslu, nu înainte ca părintele stareţ arhim. Ilarion Tăucean să mulţumească Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, în numele vieţuitorilor mănăstirii şi al soborului preoţilor slujitori, pentru prezenţa în mijlocul pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării, şi tuturor preoţilor şi credincioşilor care au participat în aceste zile la sfintele slujbe săvârşite la sfânta mănăstire din deal.
Hramul Bisericii și Cerc pastoral-misionar în Parohia Moţiori
Hramul Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci” Moţiori, din Protopopiatul Ineu, a fost serbat miercuri, 14 septembrie, prin săvârşirea în ajun a Vecerniei cu Litie, iar mai apoi, în ziua praznicului, a Utreniei cu rânduiala scoaterii și înălțării Sfintei Cruci în mijlocul credincioșilor, a Dumnezeieştii Liturghii, iar mai pe urmă, slujba Aghesmei mici, după obiceiul locului.
Din încredințarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în după-amiaza zilei a avut loc întâlnirea Cercului pastoral-misionar Ineu, coordonat de părintele Călin Negruţ, din Parohia Gurba, și secretarul Protopopiatului Ineu, în deschidere săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu, de un sobor format din 11 preoţi.
Sfințenia Crucii a adunat credincioșii la acest eveniment, făcând ca biserica să fie neîncăpătoare, astfel încât s-a hotărât ca săvârșirea Tainei Sfântului Maslu să se facă în curtea locașului, în jurul Troiței.
La finalul slujbei, părintele Sever Mocanu din Parohia Ineu-Traian a adresat un mesaj de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop, arătând rolul și importanța cercurilor pastoral-misionare. În alese cuvinte, părintele, de asemenea, a evidențiat această sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci în Ortodoxie, cu precizări istorice, cu prefigurări ale Sfintei Cruci în Vechiul Testament şi importanţa ei pentru mântuirea credincioşilor, arătând că puterea Crucii ne călăuzeşte de la naştere şi până dincolo de mormânt.
Părintele Constantin Ilica din Parohia Apateu, în conformitate cu Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română, a susținut referatele cu următoarele teme: „Cultivarea iubiri prieteniei şi respectul faţă de aproapele – fapta bună şi ajutorarea tinerilor” şi „Personalitatea, educaţia culturală şi activitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul în slujba limbii române”.
La final, preotul paroh Ciprian Petru Sălăvăstru a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra credincioșilor acestei parohii şi a satului întreg, care mărturiseşte dreapta credinţă apărată de puterea Crucii, apoi, prin părintele Sever Mocanu, Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei pentru permanenta purtare de grijă, preoților împreună-slujitori și rugători și nu în ultimul rând credincioșilor care au fost alături de Biserică la acest praznic și în această seară duhovnicescă.
După ce credincioșii s-au închinat, au primit binecuvântarea lui Dumnezeu prin ungerea cu undelemn sfințit şi prin stropirea cu agheasmă, iar preoții au continuat discuțiile la o agapă frățească.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Răpsig
Și preoţii aparţinători Cercului pastoral-misionar II-Beliu, din Protopopiatul Ineu, s-au întrunit, sub coordonarea preacucernicului părinte Ioan Huţiu, la biserica parohială din Parohia Răpsig, gazda evenimentului fiind părintele paroh Ioan Vatrici. Începând cu ora 17:00, în prezenţa a numeroşi credincioşi, atât din Răpsig, cât şi din localităţile vecine, şi a monahiilor de la Schitul Tămand, a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu. La finalul Sfintei Taine, coordonatorul cercului misionar a delegat pentru rostirea cuvântului de învăţătură pe părintele Sorin Streulea de la Parohia Ciunteşti, care a rostit o emoţionantă cuvântare despre rolul educaţiei copiilor şi creşterii lor duhovniceşti la început de an şcolar, în contextul Anului omagial al educaţiei tinerilor în Patriarhia Română. De asemenea, au fost semnalate carenţele şi pericolele pe care lumea secularizată şi super-tehnologizată le poate prezenta pentru tinerele vlăstare, dacă tehnologia şi internetul, care este acum aproape la îndemâna tuturor copiilor, sunt folosite în scopuri mai ales distractive şi mai puţin în scopuri educative. Nu în ultimul rând, a fost evidenţiată necesitatea prezenţei tinerilor şi copiilor la Sfânta Liturghie, precum şi a foloaselor duhovniceşti ale împărtăşirii copiilor, tinerilor şi a tuturor credincioşilor. Seara s-a încheiat cu un cuvânt de aleasă mulţumire din partea părintelui paroh Ioan Vatrici, care a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a dat posibilitatea de a găzdui această întrunire. Au fost aduse mulţumiri preoţilor prezenţi şi tuturor credincioşilor care au participat la alesele momente duhovniceşti de pe parcursul evenimentului.