Praznicul Înălțării Sfintei Cruci la mănăstirea clujeană Cășiel

Un articol de: Darius Echim - 16 Septembrie 2020

La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj, cu ocazia hramului.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, spunându-le celor prezenți că „Sfânta Cruce este nădejdea noastră și este expresia iubirii absolute, este semnul identitar al creștinilor”.

„Sfânta Cruce este expresia iubi­rii absolute. Dumnezeu ne iubește, are grijă de noi, chiar dacă, ca un Dascăl desăvârșit, mai îngăduie să vină și necazuri. A îngăduit să vină și această pandemie, pentru care ne rugăm să treacă. Dumnezeu ne iubește! Domnul Iisus Hristos S-a adus jertfă pentru noi, păcătoșii. (…) Realizăm că prin jertfa Crucii Sale, Hristos ne-a arătat iubirea absolută pe care o are față de noi”, a subliniat ierarhul.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru elevii care au început noul an școlar, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, în această perioadă de pandemie. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit cărți de rugăciune tuturor copiilor prezenți și le-a urat succes în noul an școlar.